UPDATE Autostrada Ploiești – Buzău: După trei amânări, CNAIR a desemnat asocierea Pizzarotti – Retter câștigătoarea primului lot, Dumbrava – Mizil

Ploiești -Buzău

Compania de Drumuri a desemnat oficial, asocierea italiană- română  Pizzarotti -Retter câștigătoarea contractului pentru execuția lotului Dumbrava – Mizil, primul lot al Autostrăzii Ploiești – Buzău. Ultima lucrare a Pizzarotti a fost primul lot al Autostrăzii A 10 Sebeș-Turda deschis circulației la sfârșitul anului trecut.

Astfel, toate cele trei loturi ale Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău au constructori desemnați, dar pentru loturile 2 și 3 sunt depuse contestații la CNSC. Desemnarea constructorului și pentru primul lot vine după cel puțin trei amânări, după cum Economedia a scris aici, ultimul termen, depășit, fiind 16 aprilie, conform capturii din SEAP:

Inițial, CNAIR stabilise oferta Asocierii româno – italiene Bog Art- Cosedil câștigătoare, dar documentele depus nu ar fi fost conforme, implicit a desemnat următorul clasat : Pizzarotti. Lotul Dumbrava – Mizil, 21 kilometri are și cea mai mare valoare dintre cele trei loturi ale Autostrăzii Ploiești – Buzău, 1,5 miliarde lei, finanțarea fiind asigurată prin PNRR. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că durata de execuție este de 20 de luni:

„Primul lot din A7 (Tronsonul Ploiești – Buzău) are câștigător desemnat! CNAIR a comunicat astăzi rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru construcția Lotului 1 (Dumbrava – Mizil), în lungime de 21 de km. Asocierea de constructori români și italieni are la dispoziție 20 de luni pentru a finaliza lucrările. Acestea includ construcția a 14 poduri și a unui pasaj în lungime de 550 m (peste DJ 101F și CF 804).

Contractul are o valoare de 1,468 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțat prin PNRR.

În scurt timp urmează să fie anunțați și câștigătorii pentru celelalte două loturi ale Tronsonului de autostradă care va fi construit între Ploiești și Buzău:

– Lotul 2: Mizil – Pietroasele (28,35 km);

– Lotul 3: Pietroasele – Municipiul Buzău (14 km).”

Comunicatul CNAIR : ,,

Luni, 18.04.2022, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect “EXECUȚIE LUCRĂRI AUTOSTRADA PLOIEȘTI-BUZĂU LOT 1 Dumbrava-Mizil km 0+000 – km 21+000”. Ofertantul declarat câștigător este Asocierea IMPRESA PIZZAROTTI & C.S.p.A. – PIZZAROTTI SA – RETTER PROJECT MANAGEMENT SRLcu preţul de 1.468.550.055,22 Lei fără TVA. Durata de execuție a contractului este de 20 de luni. Perioada de garanție a lucrărilor ofertata conform factorului de evaluare este de 10 ani. Pentru loturile 2 și 3, CNAIR a desemnat oficial câștigătorii în martie, dar contractele nu pot fi semnate fiind contestate la CNSC.”

În urmă cu o lună, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu explica procedura desemnării oficiale a câștigătorilor, arătând că, de la momentul notificării (18 februarie), constructorii au termen de 2 săptămâni să vină cu toate actele necesare: „Au fost înștiințați câștigătorii. Cred că sunt în termenul în care s-au cerut datele și clarificările. Nu pot să ies să dau informații pe surse (n.r. referitor la API). În mod sigur, În zilele următoare și sunt conștient de ce spun, zilele următoare îi vom desemna oficial pentru că se scurge acel termen oficial în care ei trebuie să aducă actele cerute de CNAIR”.

Licitația de un miliard de euro pentru construirea celor trei loturi ale Autostrăzii Ploiești – Buzău a fost lansată pe 1 iunie 2021 în mandatul fostului ministru Cătălin Drulă. Acesta critica încă de la sfârșitul anului trecut întârzierile pentru evaluarea ofertelor.

Tronsonul Ploieşti – Buzău, în cifre:

Lungime – 63 km;

– 6 noduri rutiere;

– 160 de ha de perdele forestiere;

– 42 de poduri + pasaje;

– 4 spații de servicii moderne, dotate și cu stații de încărcare electrice.

Lotul 1, A7 (Dumbrava – Mizil) 

Pe cei 21 de km ai Tronsonului 1 – Dumbrava (Autostrada București – Ploiești) – Mizil (DJ 100C) vor fi construite 15 de poduri și pasaje, 2 noduri rutiere și un centru de întreținere și monitorizare.

Lotul 2, A7 (Mizil – Pietroasele)

Proiectul vizează ca pe cei 28,35 de km ai Tronsonului 2 Mizil (DJ 100C) – Pietroasele (DJ 203G) să fie construite 20 de poduri și pasaje, 2 noduri rutiere și 2 spații de servicii.

Lot 3, A7 (Pietroasele – Municipiul Buzău)

Pe cei 13,9 km ai Tronsonului 3 Pietroasele (DJ 203G) – Municipiul Buzău (DN 2B) vor fi ridicate 7 poduri și pasaje, 2 noduri rutiere, un centru de întreținere și 2 spații de servicii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: