#FinanțareStartUp Ep. 1/ Start-Up Nation 2022: Când se depun proiectele, care sunt principalii pași și cine poate participa

bani, euro, bancnote Sursa foto: Pexels/Pixabay

Finanţarea Start-up-urilor este o noţiune nouă pentru România, având mai puţin de 8 ani de când este introdusă şi încurajată de autorităţile naţionale. Aceasta a fost demarată din Fonduri Europene din exercițiul financiar 2014-2020 cu un program dedicat pentru mediul rural respectiv sub-măsura 6.2. din PNDR, ce are sursă de finanţare din FEADR.

Start-up Nation România are o istorie de 2 ediții în anii 2017 și 2018-2019, prin care au fost finanţate câte 10.000 societăţi.

Antreprenorii din România și românii din diaspora care vor să facă afaceri în țară vor putea obține fonduri nerambursabile de la stat prin programul Start-Up Nation 2022, condițiile de finanțare și cheltuielile eligibile fiind propuse într-un nou proiect de procedură de implementare, emis vineri, 8 aprilie 2022, de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), în urma consultării publice.

Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2022, aprobat prin Legea nr. 317/2021 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2022, este de 520.031.000 lei, din care:

  • Pilonul I Start-up Nation România – 500.000.000 lei;
  • Pilonul II Start-up Nation Diaspora –  20.031.000 lei. Antreprenorii care vin din diaspora pot aplica doar cu firmă deschisă în România, pentru investiții pe teritoriul României, la fel ca aplicanții din România.

Bugetul va putea finanţa maxim 3.000 de societăţi

Ajutorul financiar maxim care va fi acordat unei firme este de 200.000 de lei, dacă își asumă crearea a minimum 2 noi locuri de muncă full time prin proiect. Aplicanții care își asumă crearea unui singur loc de muncă prin proiect vor putea primi maximum 100.000 de lei. Spre deosebire de ediţiile anterioare, nu se mai realizează departajarea proiectelor în funcţie de numărul de angajaţi, criteriu care a făcut ca multe societăţi care au obţinut finanţare să se afle în acest moment în incapacitate de a-şi mentine 4 sau 5 angajaţi.

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) propune ca firma beneficiară să pună și ea cel puţin 5% din investiția eligibilă, restul de 95% fiind ajutorul nerambursabil de maximum 200.000 de lei (sau 100.000, după caz). Antreprenorii vor putea obține și credite bancare pentru cofinanțare, precum și credite-punte pentru implementarea proiectului, cu sprijinul băncilor partenere care vor fi selectate în program.

Când se depun proiectele și care sunt principalii pași

Cea de-a treia ediție a programului Start-Up Nation va fi lansată pe 17 mai.

Înscrierile online ar urma să se facă pe portalul de granturi IMM folosit din anul 2020 odată cu ajutoarele de stat COVID. Mai întâi se deschid pre-înscrieri, în care aplicanții își vor face profil de utilizator cu parolă.

În faza a doua va avea loc înscrierea propriu-zisă în program, cu profilul atribuit. Înscrierea propriu-zisă ar urma să dureze 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.

Start-Up Nation 2022: Condiții de eligibilitate

Pentru a putea primi fnanțarea Start-Up Nation 2022, solicitanții trebuie să îndeplinească o serie de condiții de eligiblitate, printre care:

  • Codul CAEN Rev. 2 pentru care solicită finanțare este eligibil în cadrul Programului (Anexa X) și autorizat până la momentul plății cererii de rambursare, conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în Registrul Comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare. Solicitarea finanțării se face pe un singur cod CAEN;
  • Firma este înființată de către persoane fizice începând cu data de 01 ianuarie 2020, inclusiv;
  • Firma nu are datorii la bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative și de eligibilitate; Solicitanții care au datorii eșalonate nu sunt eligibili pentru a accesa Programul.
  • Solicitanții nu au depășit plafonul de minimis de 200.000 euro pe durata a trei exerciții financiare consecutive pentru o întreprindere unică.
  • Firma nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității;
  • Beneficiarul creează cel puțin un loc de muncă cu normă completă, pe perioadă nedeterminată după intrarea în vigoare a acordului de finanțare și menține locul de muncă ocupat cel puțin 2 ani de la data plății ajutorului financiar nerambursabil (AFN);
  • În cazul în care locul/locurile de muncă create în cadrul schemei se vacantează din diverse cauze sau se suspendă după crearea lor în cadrul schemei, beneficiarul are un termen de maximum 45 de zile să ocupe locul/locurile de muncă vacante, păstrând numărul și tipul acestora pentru care a primit finanțare.

Proiectul asigură o cofinanțare în procent de minimum 5% din valoarea eligibilă a proiectului, sub sancțiunea neacordării AFN.

O altă condiție este ca firma este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului, au sediul social/punct de lucru și își desfășoară activitatea pe teritoriul României. Această condiție este valabilă și pentru antreprenorii care vin din Diaspora.

Aplicanții aferenți Pilonului II – Start-up Nation Diaspora trebuie să îndeplinească toate aceste condiții plus dovada domiciliului sau rezidenței în străinătate în ultimele 12 luni până la momentul înscrierii. Documentele care atestă calitatea de rezident în ultimele 12 luni până la înscriere sunt: permis de ședere / dovadă de stabilire, viză de rezidență/de lungă ședere, certificat de rezidență.

Firme care nu pot primi finanţare prin Start-Up Nation 2022

Nu pot beneficia de ajutor de minimis în cadrul Programului operatorii economici în situația în care acționarii sau asociații au / au avut calitatea de asociat sau acționar în altă întreprindere beneficiară de ajutor financiar nerambursabil în cadrul edițiilor anterioare Start-up Nation, sau în cadrul măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, sau în cadrul schemei de ajutor de stat dedicate activităților HoReca prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID19;

Nu sunt eligibile societățile ale căror acționari/asociați au deținut societăți pentru care au semnat acord de finanțare la sesiunile anterioare ale Programului Start-up Nation și au înstrăinat mai mult de 49% din părțile sociale sau acțiuni, indiferent dacă societatea a primit sau nu AFN;

NU se finanțează nici sistemele de minare/stocare pentru criptomonede.

De asemenea, NU se finanțează cheltuielile aferente activităților de astrologie și spiritism, inclusiv on-line, servicii personale de tipul: servicii de escortă, servicii de stabilire a întâlnirilor, video chat, servicii ale agențiilor matrimoniale, video chat on-line pentru consiliere matrimonială și psihologică, site-uri de matrimoniale.

La fel ca în anii trecuți, nu se finanțează afacerile din agricultură și pescuit și nici cele legate de tutun, alcool, arme etc.

Start-Up Nation 2022: cheltuieli eligibile

Proiectul de procedură prevede o serie întreagă de cheltuieli eligibile, pe care le vor putea face antreprenorii cu banii de la stat:

– Echipamente tehnologice, cu excepția jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale. Prin echipamente tehnologice, conform grilei de punctaj, se înțeleg toate activele corporale din categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1, 2.2. și 2.3. din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu excepția celor specificate de prezenta procedură de implementare.

– În categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate și activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, fitness, drone, x-body și de forță, echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, precum și vehicule 100% electrice.

– Achiziția de sisteme, instalații și echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, precum și de vehicule 100% electrice, e considerată că întrunește criteriul de punctaj aferent dezvoltării durabile în cazul în care totalul cheltuielilor eligibile din această categorie este de minimum 5% din  valoarea AFN.

– Exemple de echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, precum și vehicule 100% electrice sunt: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, trotinete, 100% electrice, pompe de căldură, mini-eoliene, sisteme încălzire / răcire, compresoare aer, panouri și / sau sisteme fotovoltaice, panouri solare, etc.

– Achiziționarea de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț. Valoarea activului ce urmează a fi achiziționat în cadrul Programului se va face pe baza unei evaluări a unui expert evaluator ANEVAR, cu excepția spațiilor mobile de lucru/ producție / prestări servicii / comerț.

– Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinație locativă atât la momentul achiziției, cât și pe toată durata de implementare a Programului.

– În categoria spații mobile de lucru / producție / prestări servicii / comerț sunt incluse și corturile pentru organizare evenimente și baloanele presostatice. Pentru spații mobile de lucru / producție / prestări servicii / comerț nu este necesar raport ANEVAR.

– Mijloace de transport: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, elevatoare, încărcătoare, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcațiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepția tuturor vehiculelor simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările și completările ulterioare. Vehiculele 100% electrice vor fi asimilate echipamentelor tehnologice.

– Achiziționarea de mobilier, aparatură birotică și sisteme de protecție a valorilor umane și materiale, conform grupei nr. 3 din HG 2139/2004;

– Salariile, utilitățile (energie electrică, consum apă, gaze, salubritate, abonament telefon și internet), serviciile de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spații de lucru, spații de producție sau spații pentru prestări servicii și comerț.

Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul Programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maximum 30.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste crearea a minimum 1 loc de muncă;

Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul Programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maximum 60.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste crearea a minimum 2 locuri de muncă;

– Pachet digital (voucher de digitalizare), care să conțină minimum site de prezentare a activității sau magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, pentru operatorii economici care nu dețin alt site, și care trebuie să fie funcțional la data depunerii cererii de rambursare a ajutorului de minimis și pe toată perioada de monitorizare, cheltuieli de promovare a site-ului/magazinului on-line, un soft necesar desfășurării activității și semnătură electronică.

Pachetul digital poate conține și echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncțională, inclusiv sisteme portabile, licențe necesare desfășurării activității, telefoane smart, tablete.  

Pachetul digital (voucherul de digitalizare) reprezintă cheltuială obligatorie în cadrul Programului sub sancțiunea respingerii la finanțare și este în valoare minimă de 25.000 lei.

Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanțare.

– Active necorporale referitoare la brevete de invenție, francize, etichetare ecologică;

– Cursuri de dezvoltare a abilităților antreprenoriale desfășurate în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene – pentru asociatul/ acționarul/ administratorul/ angajații societății aplicante, în valoare eligibilă de maximum 1.000 lei/persoană;

– Taxa pe valoarea adăugată (TVA) nedeductibilă pentru aplicanții neplătitori de TVA conform Codului Fiscal;

– Consultanță pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentului Program și pentru implementarea proiectului, în valoare eligibilă de maximum 10.000 lei. Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea acordului de finanțare.

Furnizorii de servicii de consultanță eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizații furnizoare de consultanță care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfășurată una dintre activitățile incluse în cod CAEN-Rev2 diviziunea 70. Societățile care furnizează servicii de consultanță în cadrul Programului Start-Up Nation nu pot avea calitatea de furnizori pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul programului.

– Cheltuieli financiare aferente creditelor/ garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării proiectelor acceptate în cadrul Programului, pentru solicitanții care utilizează credit pentru implementarea proiectului.

Grila de punctaj

Ultima grilă de punctaj încurajează firmele de producţie şi industrie creativă pentru care sunt propuse 29 coduri CAEN cu punctaj maxim. De asemenea vor fi avantajate firmele care pun cofinanțare proprie mai mare de 15% din cheltuielile eligibile, antreprenorii debutanți și antreprenorii care au făcut cursuri antreprenoriale și IT, pecum și proiectele care cuprind investiții prietenoase cu mediul şi care deţin brevete de invenţie. Se estimează un număr foarte mare de proiecte ce vor fi depuse astfel că pentru a intra la finanţare se vor aplica criterii de departajare. În conformitate cu grila actuală vor avea prioritate: societăţile cu valoarea cât mai mare a procentului aferent investiției în echipamente şi va conta data şi ora înscrierii în program.

Tipuri de proiecte care vor avea prioritate:

  • Linie de productie mobilier
  • Atelier producţie confecţie metalică
  • Linie productie polistiren
  • Linie de productie fier forjat
  • Atelier tâmplarie
  • Linie confecționat pahare şi recipienţi din carton
  • Digital Marketing Agency
  • Instalarea calculatoarelor personale, servicii de instalare a software
  • Activități de arhitectură şi inginerie
  • Cabinet recuperare medical, kinetoterapie, acupunctură
  • Centru de tipărire
  • Activități în domeniul IT
  • Agentii de publicitate (leduri publicitare)
  • Reciclare cauciuc uzat și Reciclare plastic pet
  • Personalizare textile
  • Pungi de hârtie
  • Injecție mase plastice
  • Cabinet Stomatologic
  • Centru de date
  • Kinetoterapie / Fizioterapie
  • Imprimare digitală UV
  • Atelier de Broderie și Croitorie
  • Brutărie, cofetărie, patiserie
  • Servicii de Cartografiere
  • Fabrică de panouri construcții
  • Fabrică de furtun – construcții
  • Fabrică de plăci pvc ondulate
  • Fabrică de parchet laminat
  • Fabrică de linoleum

Sub-măsura 6.2. finanţare de maxim 70.000 euro, 100% nerambursabil

Prin intermediul acestei masuri au fost sprijinite Start-up-urile din domeniul serviciilor (cum ar fi: service auto, spălătorie auto, saloane de înfrumusețare, servicii medicale veterinare și umane, service-uri IT, servicii IT) cu 50.000 euro și din domeniul producției cu 70.000 euro (cum ar fi: producţie mobilă, producție articole meșteşugărești, fabrici de peleți, cât şi pensiuni agroturistice) pentru realizarea unor mici afaceri.

Ultima sesiune de depunere a proiectelor s-a desfășurat în octombrie 2021 și a avut un buget de 50 milioane de euro, pentru care au fost depuse 858 proiecte, din care au fost selectate în prima etapă 362 proiecte, un procent de 48%. Pentru fiecare apel pentru a putea fi finanţat un proiect acesta trebuie să corespundă unui domeniu prioritar stabilit în acea sesiune de finanţator.

Și în următoarea programare start-up-urile din mediul rural vor putea depune proiecte prin PNS 2023-2027, însă acesta va demara cel mai devreme după jumătatea anului 2023.

În concluzie, un anteprenor român care dorește să demareze un start-up în mediul rural are de aşteptat ani buni pentru depunerea şi finanţarea ideii de afaceri, numai dacă aceasta se încadrează în codurile CAEN prioritare, iar sesiunile nu au fost anuale. În conformitate cu istoria recentă de la depunerea unui proiect şi până la publicarea raportului de selecţie a acestuia poate dura între 6 şi 10 luni, ulterior urmează perioada de contractare ce se desfăşoară într-un interval de 30 zile, iar după aproximativ 1 an de la înfiinţarea societăţii acesta poate demara afacerea şi investiţia cu ajutorul fondurilor europene.

Antreprenorii care doresc să demareze investiții într-un timp cât mai scurt vor putea să apeleze și la următoarele tipuri de finanțări, pe care le vom aborda în urmatoarele articole:

– Fonduri de investiții sau business angels
– Platforme de crowdfunding
– Acceleratoare și incubatoare de business
– Credit bancar.

Op-ed semnat de Cosmina Petrescu, reprezentant al Forum Proiect Invest, companie membră a Asociației Consultanților în Management din România (AMCOR).

 

 

 

 

  • Acest articol face parte dintr-o serie de articole realizate în parteneriat cu Asociația Consultanților în Management din România (AMCOR) care prezintă principalele moduri prin care startup-urile din România pot accesa finanțare (guvernamentală și europeană).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Buna ziua
    Din experienta dvs., cam cat dureaza implementarea efectiva a proiectului, din momentul inchiderii sesiunii de prezentare a proiectelor?
    Sau mai bine zis, se inchide sesiunea, urmand ca numarul final de proiecte aprobate sa fie anuntat. Din acel moment cat ar dura sa fie semnate contractul de finantare astfel incat sa pot accesa un credit punte?
    Multumesc.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.