Numărul autoturismelor electrice Dacia Spring vândute în România a ajung la 5.000, a anunţat constructorul auto într-un comunicat.
„Un client din Bucureşti a devenit posesorul celui de-al 5.000-lea vehicul Dacia Spring vândut pe piaţa din România. Autoturismul, de culoare Lightning Silver, a fost achiziţionat prin intermediul programului de reînnoire a parcului auto naţional, Rabla Plus. Încă de la lansarea sa comercială, Dacia Spring s-a impus ca lider detaşat al pieţei vehiculelor electrice din România, ajungând să deţină aproape un sfert din vânzările acestui segment. 85% din clienţii modelului au comandat ambele sisteme de alimentare disponibile opţional: cablul de 10A şi sistemul de încărcare rapidă la bornă de curent continuu”, precizează compania, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, la nivel european, la sfârşitul lunii martie, se aflau deja în circulaţie aproape 40.000 de vehicule Dacia Spring. Dintre acestea, cele mai multe au fost înmatriculate în Franţa (peste 18.000 de unităţi), Italia (6.700) şi Germania (5.100).
Dacia Spring dispune de un motor electric de 33 KW (45 CP), cuplat cu o baterie de 26,8 KWh care asigură o autonomie de 230 km conform ciclului WLTP şi de 305 km conform ciclului WLTP City (care cuprinde doar partea urbană a ciclului omologat).
Modelul beneficiază, în serie, de numeroase echipamente de siguranţă, printre care: limitator de viteză, ABS, ESP, repartitor electronic al forţei de frânare, şase airbag-uri, apel de urgenţă (buton SOS), aprindere automată a farurilor şi frânare automată de urgenţă.
Garanţia oferită este de trei ani sau 100.000 km pentru vehicul, respectiv de opt ani sau 120.000 km pentru bateria electrică.