Dan Suciu, BNR: Prețurile la energie s-au transferat extrem de rapid în celelalte prețuri / Mare parte a scumpirilor sunt în urmă / Un maxim al inflației, la mijlocul anului

Dan Suciu BNR Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Inflația de două cifre în luna martie, peste prognozele Băncii Naționale, se datorează transferului rapid în celelalte prețuri ale prețurilor la energie, însă mare parte din scumpiri sunt în urmă, a declarat pentru Economedia Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR. Potrivit lui, vom vedea un maxim al inflației la jumătatea anului.

„Inflația a evoluat foarte rapid în întreaga zonă. Cehia a ajuns acum o lună la peste 12 la sută, Polonia la aproape 11%. La noi, am constatat că prețurile la energie s-au transferat extrem de rapid, peste așteptări în celelalte prețuri. Mare parte a scumpirilor sunt însă în urmă, nu înainte, asta dacă nu apar presiuni suplimentare din partea prețurilor la combustibil”, a declarat Dan Suciu pentru Economedia.

Întrebat când vom vedea un vârf al inflației, reprezentantul BNR a precizat că „în semestrul acesta, pe la mijlocul anului”.

Rata inflației a trecut de pragul de 10%, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). România nu a mai avut de 18 ani, adică din anul 2004, o inflație cu două cifre. Cele mai mari scumpiri față de anul trecut au fost la gaze (46%), cartofi (36%) și combustibili (34%).

Banca Națională a României se aștepta la o inflație de două cifre abia din al doilea trimestru al acestui an, în contextul în care expirau măsurile de sprijin pentru facturi. Cu toate acestea, scumpirile au fost mai accentuate, astfel că rata inflației a trecut de pragul de două cifre încă din luna martie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.