Licitația pentru proiectarea autostrăzii Filiași – Lugoj va fi reluată săptămâna viitoare, dar nu într-un singur proiect, ci în 4 segmente, fiecare cu o durată de 20 de luni pentru realizarea studiului de fezabilitate, a anunțat la Timișoara ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Practic, față de licitația inițială lansată în 2021, dar anulată luna trecută, care prevedea realizarea Studiului de Fezabilitate pentru traseul dintre Craiova și Lugoj (250 de kilometri) în 36 de luni, CNAIR va scoate la licitație traseul Filiași – Lugoj (220 km) cu patru secțiuni: Filiași – Drobeta Turnu Severin, Severin – Domașnea, Domașnea – Caransebeș și Caransebeș – Lugoj, a explicat Grindeanu.
„Pentru realizarea studiului de fezabilitate, predecesorii mei s-au gândit să dea o perioadă de 4 ani zile, nu puteam să intervin pe parcurs, apoi a fost contestată, iar CNSC-ul a spus că trebuie să fie reevaluată. Toate aceste decizii ale predecesorilor mei arătau că nu vor să facă acest proiect. Atunci i-am rugat pe cei de la CNAIR să lotizeze tot acest tronson. Pentru că putem vorbi și de relief, una e tipul de relief de la Craiova la Severin, alta e de la Severin la Slatina-Timiș, când se iese din zona de munte. Este decizia corectă. Probabil la începutul săptămânii viitoare, lotizat tronsonul va reintra în licitație. Nu de la Craiova la Lugoj ci de la Filiași la Lugoj pentru că tronsonul Craiova – Filiași se suprapunea cu traseul Drumului Expres Craiova -Târgu Jiu. Durata pentru realizarea acestor studii de fezabilitate este de sub doi ani, 20 de luni, ceea ce înseamnă o scurtare evidentă și va duce la o implementare mai rapidă”, a spus ministrul.
Licitația pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru Drum de Mare viteză Craiova – Lugoj – cel mai mare contract pentru un studiu de fezabilitate – a fost lansată în 2021 cu o durată totală de 43 de luni (din care 3 ani pentru SF).
Compania Egis a câștigat contractul, dar Explan a făcut contestație și CNSC a dispus CNAIR reevaluarea ofertelor. Pe 22 martie a fost anulată cu mențiunea: „22.03.2022, abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului”.
Tot la Timișoara, Grindeanu i-a avertizat, din nou, pe italienii de la Tirrena Scavi care lucrează pe Centura Timișoara Sud că noua legislație pentru contractele de infrastructură prevede o evaluare la fiecare trei luni a șantierului și se poate rezilia contractul dacă nu se respectă termenele intermediare.