EXCLUSIV După vânzarea activelor către Iulius, Carbochim a preluat, cu 2,4 milioane de euro, o parte din platforma Combinatului de Utilaj Greu din Cluj-Napoca

CUG Sursa foto: Google Maps

După vânzarea activelor deținute în Cluj-Napoca, pe care grupul imobiliar Iulius le-a cumpărat prin Rivus Investments, cu circa 40 de milioane de euro, Carbochim a anunțat preluarea unei părți a fostului Combinat de Utilaj Greu (CUG) din Cluj-Napoca, amplasat într-o zonă industrială a orașului, unde își va continua activitatea.

Carbochim a încheiat contractul de vânzare–cumpărare pe 4 aprilie prin care a devenit proprietarul unei parți a CUG și își va continua producția de produse abrazive. Prețul de achiziție este de 2,4 milioane de euro. Așadar, Carbochim a economisit circa 1,1 milioane de euro, deoarece, hotărârea AGA Carbochim prevedea o investiție de maximum 3,5 milioane de euro în noul sediu al fabricii.

Combinatul de Utilaj Greu (CUG) a fost fondat în anul 1970, împreună cu o unitate modernă de producție pentru echipamente energetice și acoperea o suprafață de 70.400 metri pătrați. Peste 8.000 persoane lucrau în această zonă în anii ’80. Potrivit estimărilor, Carbochim ar fi cumpărat între 10.000 și 20.000 mp dintre cei 70.000 ai platformei CUG. Suprafața e suficientă, dat fiind faptul că potrivit lui Iulan Dascălu, care controlează Crabochim și Carbo SA și dezvoltatorul ieșean Iulius, producătorul de materiale abrazive utiliza doar maximum 30% din platforma de 14 hectare.

”Platforma industrială se întinde pe aproximativ 14 hectare, dintre care suprafața utilizată în prezent pentru producție este sub 30%, iar restul este nevalorificată sau reziduală. Fabrica va fi relocată anul acesta în zona industrială a orașului, în fosta hală Tricotaje Someșul, din Bulevardul Muncii. Peste 5 milioane de euro vor fi investite în relocarea, modernizarea și retehnologizarea unității de producție, a cărei activitate nu va fi întreruptă”, susține dezvoltatorul ieșean.

Iulius a anunțat că va dezvolta un proiect uriaș de regenerare urbană pe platforma Carbochim, unde va face cea mai mare suprafață de retail din țară, de 115.000 mp un centru cultural dedicat artelor performative, conservarea și readucerea în circuitul public a două clădiri de patrimoniu industrial, un model de abordare integrată a spațiilor verzi, prin conectarea grădinii urbane de peste 4 hectare cu parcurile adiacente și prin reconfigurarea completă a infrastructurii rutiere și pietonale, un nou pod peste Someș și o pasarelă pietonală, plus un eco-cartier integrat într-un proiect mixt, 23.000 mp e birouri, infrastructură velo-pietonală pe malurile Someșului, consolidarea unui nou pol de business și cea mai mare parcare subterană din țară, cu peste 6.000 de locuri.

Sursa foto: Iulius

Mai mult, dezvoltatorul arată că întregul proiect va fi deschis către râul Someș și coordonat cu masterplanul Municipalității de amenajare a acestuia, integrându-se firesc în noul culoar verde-albastru al orașului. Trei parcuri din Cluj-Napoca vor fi conectate printr-un traseu velo-pietonal: Parcul Armătura, Parcul Feroviarilor și noua grădină de peste 4 hectare, amenajată în ansamblul mixt. Astfel, noua dezvoltare va avea vedere panoramică asupra uneia dintre cele mai mari zone verzi integrate a orașului: peste 12 hectare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. E atat de dureros sa vezi ca firme din RO ce odinioara produceau si aveau piata de desfacere au ajuns acum sa fie vandute pe nimic ptr “proiecte imobiliare”…
    Milioane de oameni munceau, produceau, creeau, iar acum sunt fiare vechi sau au disparut. E o rusine nationala ptr aceste iude care si-au vandut tara si neamul in care traiesc. Cum cred ei ca scapa nepedepsiti? Vai de sufletele lor, ca vremea pe pamant le trece ca o adiere de vant prin fata lor!!!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.