Proprietarul PRO TV dezvoltă, cu 60 de milioane de euro, prima clădire de birouri pe piața românească

ARC1 Sursa foto: PPF Real Estate

PPF Real Estate, dezvoltator și investitor cu active imobiliare de peste 3 miliarde de euro la nivel global, a  cumpărat un teren cu proiect și autorizație de construire în București și va dezvolta prima clădire din București din istoria companiei, care până acum se rezuma la achiziția de clădiri de birouri.

Noul proiect de birouri se va numi ARC și va întări poziția PPF Real Estate pe piața imobiliară unde mai deține clădirile de birouri Metropolis Center și Crystal Tower din București cumpărate cu câțiva ani în urmă. Noua clădire de birouri va adăuga alți 30.000 de metri pătrați de spații de birouri moderne la portofoliul companiei. Terenul a fost cumpărat de la dezvoltatorul imobiliar RC Europe.

PPF Real Estate planificat o investiție de aproximativ 60 de milioane de euro în dezvoltarea clădirii de birouri, aceasta urmând să fie finalizată în 2024.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

ARC va avea zece etaje și va fi situată în partea de vest a orașului, o zonă care  devine rapid unul dintre cartierele de afaceri cele mai importante ale Bucureștiului. Lucrările pentru proiectul ARC sunt programate să înceapă în a doua jumătate a acestui an. Zona respectivă oferă acces facil la metrou, tramvai și tren, iar potențialul său este subliniat și de apropierea de Gara de Nord, care oferă o legătură feroviară directă cu aeroportul internațional Henri Coandă.

Proiectul ARC va include o parcare subterană modernă pentru mai mult de 300 de mașini, stații de încărcare pentru vehiculele electrice, facilități pentru bicicliști, spațiu de depozitare și grădină pentru agrement.

“Cererea de spații de birouri de calitate crește odată cu dezvoltarea economică a României și putem vedea foarte clar această nevoie în București. Vrem să valorificăm această oportunitate pentru a diversifica și consolida în continuare poziția PPF Real Estate pe această piață”, spune Juraj Šaštinský, directorul de investiții al PPF Real Estate.

Pe lângă sectorul imobiliar, grupul deține CME Media Enterprises, care operează cel mai urmărit canal de televiziune comercial din țară, PRO TV.

Parte a PPF Group, PPF Real Estate administrează active care depășesc 3  miliarde de euro pe piețele imobiliare globale. Compania este prezentă în toate segmentele pieței imobiliare, de la achiziții și dezvoltări imobiliare, construcții, până la facility management și administrare a capitalului privat și a activelor imobiliare.

În România, compania deține și administrează doua clădiri de birouri clasa A+, situate în centrul Bucureștiului – Crystal Tower și Metropolis Center, cu o suprafață totală închiriabilă de 35.000 mp.

RC Europe deține, pe piața românească, mai multe spații de birouri sub marca Central, situate în Pitești, Drobeta și Slatina, precum și clădiri de birouri clasa A în Pitești și Craiova. În plus, RC Europe Group a dezvoltat spații comerciale Nest în Miercurea Ciuc, Oradea și Dorohoi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: