O platformă de rezervări pentru afaceri se orientează exclusiv pe nișa de hoteluri și restaurante. “Businessurile din mediul HoReCa au o puternică nevoie de digitalizare”

app restaurant Foto: Pexels

Bookingham, o soluție de rezervări și programări pentru mai multe tipuri de businessuri, se reorientează în piață și devine, din acest an, o platformă de rezervări online dedicată strict domeniului HoReCa, anunță reprezentanții proiectului.

“După aproape 2 ani de teste și experimente cu parteneri din mai multe industrii ale orașelor mari, Bookingham a decis să se nișeze pe HoReCa, pentru a servi cât mai bine nevoilor existente pe piață”, spun reprezentanții dezvoltatorului.

Platforma e prezentă în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Brașov, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Baia
Mare și Satu Mare. Activitatea ar urma să se lanseze în alte 29 de orașe din țară, iar scopul platformei e de a atinge targetul de 1.000.000 de rezervări procesate anual.

Bookingham propune o soluție pentru digitalizarea și dezvoltarea restaurantelor, barurilor, pub-urilor,
cafenelelor și cluburilor din marile orașe din România. Platforma se adresează și localnicilor și proprietarilor de afaceri în HoReCa.

„În momentul de față, businessurile din mediul HoReCa au o puternică nevoie de digitalizare, pentru a putea face față atât cerințelor venite din partea clienților, cât și competiției din piață”, spune Raul Sideriaș, CEO Bookingham.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: