Lucrările la pasajul de la Popești – Leordeni (Oltenița), cel mai greu sens giratoriu suspendat de pe Centura București Sud, sunt în grafic, constructorul italian Itinera Spa urmând să termine săptămâna viitoare montarea celor 73 de grinzi necesare podului, a anunțat luni, după o verificare pe șantier, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu.
Spre deosebire de girațiile suspendate de la Domnești și Berceni, pasajul de la intersecția Centurii București cu Drumul Național 4 București – Oltenița va avea forma unui ovoid, de unde și valoarea mult mai mare a lucrării, 170 de milioane de lei (n.r podurile de Domnești și Berceni costă 100, respectiv 140 milioane lei).
Lucrările au început în august 2020 și ar trebui să se termine cel mai târziu în decembrie, graficul de execuție fiind de aproximativ 45%, cu o mobilizare bună a constructorului pe șantier.
„Cel mai mare și complex pasaj care se află în construcție pe Centura Bucureștiului, respectiv Pasajul Olteniței Popești-Leordeni este în grafic