Întreprinderile românești vor putea accesa infuzii de capital de cel puțin 400 de milioane de euro prin PNRR

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Întreprinderile românești vor putea accesa infuzii de capital de cel puțin 400 de milioane de euro,  prin intermediul unui fond de capital de risc, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui anunț al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Fondul European de Investiții (FEI) va demara procedura de selecție a fondurilor de investiții prin intermediul cărora se vor face infuziile de capital, după ce Guvernul a aprobat, miercuri, contractul de finanțare semnat la finalul anului trecut de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și FEI.

Conform estimărilor, selecția fondurilor de investiții (cel mult 20) va începe în următoarele săptămâni, iar după semnarea contractelor, MIPE va începe să vireze banii care vor fi utilizați pentru creșterea capitalurilor companiilor romanești ce urmează a fi selectate.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Potrivit contractului, vor beneficia de aceste finanțări minim 100 întreprinderi autohtone. Efectul de multiplicare estimat prin atragerea altor investitori în fondurile de equity create este de 1,5.

Sumele medii investite pe categorii de beneficiari finali, prevăzute în Componenta 9 din PNRR, pot fi estimate astfel:

  • 50.000-200.000 euro pentru start-up-uri;
  • 200.000 – 3.000.000 euro pentru companii în stagii incipiente de creștere;
  • 3.000.000 – 5.000.000 euro pentru întreprinderi în etape avansate de creștere;
  • peste 5.000.000 euro pentru midcaps (capitalizare medie);
  • 5.000.000 – 20.000.000 euro pentru proiecte de tip energie regenerabilă sau biomasă.

Instrumentul de capital de risc stabilit prin PNRR vine în sprijinul acoperirii unui deficit de finanțare de capital estimat la 4,8% PIB de către platforma fi-Compass a Comisiei Europene în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții, conform unui studiu publicat în decembrie 2019.

Propunerea de încredințare a sarcinilor de implementare, prin atribuire directă pentru instrumentul de capital de risc de către FEI este inclusă în PNRR.

Comisionul de management va include o componentă fixă, calculată ca procent din bugetul instrumentului, respectiv o componentă legată de performanța instrumentului. Se estimează că acest comision nu va depăși plafonul anual mediu de 0,5% din bugetul instrumentului. Comisionul este inclus în bugetul instrumentului și va fi facturat de 2 ori/an de către FEI. Menționăm că valoarea comisionului este mai mică decât a celui aplicat în acordul de finanțare JEREMIE (0,9%/ an din bugetul instrumentului și care reprezintă jumătate din bugetul instrumentul de equity din PNRR).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: