Săptămână de lucru de 4 zile și în România. Angajații vor putea lucra câte 10 ore pe zi, pentru a avea weekend de 3 zile

programul de lucru inegal in pandemie munca birou

Mai mulți parlamentari au inițiat un proiect de lege care introduce și în România săptămâna de lucru de 4 zile, pentru ca angajații să beneficieze de un weekend de trei zile.

Proiectul a fost înregistrat în data de 3 martie și modifică Legea nr.53/2003 – Codul Muncii. Este semnat atât de senatori, cât și de deputați ai PNL și USR, inițiator principal fiind senatorul PNL Daniel Fenechiu.

Proiectul propune o durată a timpului de lucru și de 10 ore pe zi, cu respectarea a 40 de ore pe săptămână, astfel încât angajații să lucreze doar 4 zile pe săptămână și să aibă un weekend de trei zile.

În prezent, Codul Muncii prevede că, pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus, potrivit legislației actuale.

Inițiatorii propun că această repartizare să poată fi și de 10 ore pe zi timp de patru zile, cu trei zile de repaus.

Inițiatorii afirmă că măsura va susține productivitatea muncii, tinerilor absolvenţi de studii superioare, precum şi persoanelor între 25- 40 ani, care sunt extrem de adaptabile, o să le fie mai uşor să se integreze la acest program, în timp ce persoanele cu familii (1-2 copiii) de peste 30 de ani vor accepta această transformare ca pe un impuls pentru petrecerea timpului liber pentru o perioadă mai îndelungată alături de cei dragi.

„După ce angajatul va trece de perioada de acomodare, va realiza că are la dispoziţie un weekend prelungit, în care se odihneşte mult mai bine ţinând cont de cele trei zile libere. În acelaşi timp la nivel macro-economic s-ar crea impusul unei creşteri a consumului şi implicit a vânzărilor şi profitului în domeniul alimentaţiei publice, serviciilor şi turismului, datorat acestui gen de weekend prelungit”, mai arată expunerea de motive.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Un proiect exceptional pentru angajat si angajator. Eficientizarea timpului de lucru aduce avantaje ambelor parti plus o reducere a consumului individual de energie. RESPECT FATA DE OM!!!
    Dupa un timp se echilibreaza sistemul plus se evita exploatarea angajatului care oricum are un program mai lung de 8 ore zilnic cu toata presiunea ITM-LUI.
    Trebuie schimbata si viziunea angajatorului la cum se raporteaza la forta de munca care este din ce in ce mai redusa cantitativ si calitativ. O revolutie in sistemul de munca!

  2. Dar de ce nu adoptam săptămâna de lucru de 4 zile cu 8 ore/zi, asa cum exista si in alte state? Cine crede ca vom fi mai productivi lucrand 10 ore pe zi, se insala. Pe ce se bazeaza aceasta concluzie? Este aceeasi Marie, cu alta palarie, posibil chiar mai rau.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.