Autostrada Sibiu -Făgăraș cu o lungime de 68 de kilometri va avea un cost estimat de 8,3 miliarde lei și o durată de execuție de 36 de luni, potrivit noilor indicatori tehnico-economici pe care i-a publicat Ministerul Transporturilor spre aprobare. Prima Hotărâre de Guvern pentru această investiție stabilea în 2008 un drum expres între Sibiu și Făgăras, și cuprindea o eroare materială pentru că făcea referire la județele Arad și Bihor, deși traseul străbate județele Sibiu și Brașov. În 2008, Drumul Expres Sibiu-Făgăraș avea o lungime de 72 km. și costa 614 milioane Euro, potrivit CNAIR.
Eroarea materială din Hotărârea de Guvern (2008) :
Contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate ( SF-ul inițial este din 2008) a fost semnat cu proiectantul Consitrans în 2015, este finalizat, s-a emis și Acrodul de Mediu și se lucrează la Proiectul Tehnic.
Noua Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico -economici prevede împărțirea Autostrăzii Sibiu -Făgăraș care face parte din Autostrada Transilvania în patru loturi, 7 noduri, peste 90 de lucrări de artă, poduri și viaducte, două Centre de Întreținere și patru spații de servicii : ,,Traseul în plan are lungimea de 68,05 km, și este împărțit în 4 tronsoane:
-Tronsonul 1 – km 0+000 – km 14+253 (lungime = 14.253 km) Boița (Autostrada Sibiu-Pitești) și Avrig-Mârșa (DJ105G);
-Tronsonul 2 – km 14+253 – km 34+175 (lungime = 19.922 km) Avrig- Mârșa (DJ105G) și Arpașu de Jos (DN1);
-Tronsonul 3 – km 34+175 – km 51+785 (lungime = 17.610 km) Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B)
-Tronsonul 4 – km 51+785 – km 68+050 (lungime = 16.265 km) Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș / Drum de legătură cu DN1.
Suprafață totală a terenului care se estimează a fi ocupată de lucrările Autostrada Sibiu – Făgăraș“, județele Sibiu și Brașov, propusă pentru promovare, este de 803 ha, aparținând atât proprietății domeniului public național și local cât și persoanelor fizice și juridice Traseul autostrăzii este amplasat pe raza administrativă a localităților: Avrig, Tălmaciu, Boița, Turnu Roșu, Racovița, Porumbacu de Jos, Cârța, Arpașu de Jos din județul Sibiu și a localităților: Făgăraș, Mândra, Beclean, Recea, Voila, Drăguș, Viștea, Ucea din județul Brașov. Elementele geometrice în plan și în profil longitudinal sunt adaptate pentru viteze de proiectare cuprinse între 140 km/h (regiunile de câmpie) și 80 km/h (regiunile de munte).” arată Ministerul Transporturilor.
Pentru Autostrada Făgăraș-Brașov, (48 km.) contractul de proiectare a fost semnat în 2021 cu Search Corporation, dar este întârziat.