Numărul pasagerilor transportaţi cu trenul revine aproape de nivelul din 2019 (date Eurostat)

tren, cale ferata, Europa cu trenul Sursa foto: Interrail, Facebook

Numărul pasagerilor transportaţi cu trenul revine aproape de nivelul din 2019, după luni în care pasagerii s-au abţinut să călătorească şi după restricţii impuse pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat) și citate de Agerpres. România a raportat un avans de 10% în trimestrul III din 2021.

În 20 de state membre UE, numărul pasagerilor transportaţi cu trenul a crescut în trimestrul trei din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, când se înregistra al doilea val al pandemiei de COVID-19.

Datele arată că transportul feroviar de pasageri încă este sub nivelul din trimestrul trei din 2019 – înaintea pandemiei – dar există indiciile unei îmbunătăţiri graduale în acest sector.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Comparativ cu trimestrul trei din 2020, cele mai mari creşteri în perioada iulie-septembrie 2021 au fost în Slovenia (45%, plus 948.000 pasageri), Irlanda (42%, plus 1.496.000 pasageri), Italia (30%, plus 29.266.000 pasageri), Spania (29%, plus 22.392.000 pasageri) şi Ţările de Jos (23%, plus 9.571.000 pasageri). România a raportat un avans de 10% (plus 1.315.000 pasageri).

La polul opus, în trimestrul trei din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, au continuat să înregistreze scăderi ale numărului pasagerilor transportaţi cu trenul Letonia (12%, minus 492.000 pasageri), Croaţia (3%, minus 99.000 pasageri) şi Cehia (1%, minus 233.000 pasageri).