Trustul de Clădiri Metropolitane începe cumpărarea de materiale pentru rețeaua de canalizare ce se va face în Prelungirea Ghencea

prelungirea ghencea

Trustul de Clădiri Metropolitane, companie înființată de fostul primar al Bucureștiului Gabriela Firea (și printre puține care au rămas în funcțiune) a lansat în SICAP o licitație pentru achiziționarea de materiale necesare lucrărilor de canalizare pe tronsonul Prelungirea Ghencea, Strada Brașov – terminal tramvai (bariera Domnești).

TCMB este titularul de proiect Supralărgire și linie de tramvai Prelungirea Ghencea, care este așteptat de locuitorii din zonă de ani de zile. Odată cu problemele pe care companiile municipale le-au înregistrat după ce Firea a pierdut alegerile pentru un nou mandat de primar, proiectele în care TCMB era implicată au rămas blocate. Abia de la jumătatea anului trecut au început să apară din nou muncitori și utilaje în șantiere.

Contractul scos la licitație presupune cumpărarea de tubulatură, cămine și materiale conexe în valoare de 500.000 de lei, pentru 12 luni. Specificațiile se găsesc în Caietul de Sarcini.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Ofertele se deschid în 15 martie. Materialele trebuie livrate în maxim 15 zile de la data efecturării comenzii către firma selectată furnizoare. Criteriul unic de departajare este prețul cel mai scăzut.

Separat, într-o altă licitație, aceeași TCMB cumpără materiale de 150.000 de lei necesare pentru sistemul de canalizare la blocul de locuințe sociale de P + 11 pe care compania este aproape de a-l finaliza și care este amplasat tot în Prelungirea Ghencea.

Lucrările pentru obiectivul de investiţii de 70 milioane euro „Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea” au început în 2019 și trebuiau să se finalizeze în 24 de luni de la data procesului verbal de predare amplasament pentru toate etapele de execuţie. În 2022, proiectul este tot în stare incipientă. Având în vedere că lucrările de canalizare se fac la început, mai înainte de lucrările de stradă, și de-abia acum se cumpără materiale pentru aceasta, este de presupus că tot proiectul va mai dura mulți ani.

„În prima etapă se vor efectua lucrările de demolare a clădirilor existente pe culoarul de expropriere(parțial efectuat – n.r.), în a doua etapă va avea loc relocarea utilitaţilor (gaze, apă, cabluri electrice, etc.) pe întregul traseu, în a treia etapă se va realiza execuţia infrastructurii si suprastructurii partii carosabile, a trotuarelor și benzilor de biciclete cu înglobarea utilităților pe noul amplasament, în a patra etapă se va realiza execuţia căii de rulare tramvai cu instalaţiile aferente, iar în ultima etapă va fi realizată amenajarea peisagistică (spaţii verzi). Valoarea investiţiei este de 345.503.748,09 lei fara TVA”, este descrierea de pe site-ul CMSPPB.

Amplasamentul pe care va fi realizat obiectivul de investiţii se află situat pe teritoriul administrativ al Municipiului Bucuresti, pe raza sectoarelor 5 si 6, traseul propus suprapunându-se peste actuala stradă Prelungirea Ghencea precum și Bulevardul Ghencea. Suprafaţa terenului ocupat prin proiect este de circa 18.000 mp.

Proiectul inițial, adoptat în mandatul lui Firea, prevedea ca suprafaţa va avea aproximativ 6 km, parte carosabilă cu 2 benzi pe sens de 14,00 m lăţime si 4,215 km lungime km, va avea o linie nouă de tramvai, între strada Brașov si Centura Municipiului București, o pistă de bicicliști pe întreaga lungime a proiectului, spaţii verzi care separă partea carosabilă de trotuar și pistele de bicicliști. De asemenea, include lucrări de demolări, devieri rețele (apă-canal, gaz si cabluri electrice).

Se va realiza și un nod intermodal Park & Ride cu parcare etajată pe 3 nivele, cu o capacitate de 300 de locuri ce poate fi extinsă, ulterior, pană la 500 de locuri.

Investiţia este împărţită în tronsoane și etape de executie, astfel încat proiectul va începe de la terminalul tramvaiului 41 – strada Brașov, strada Râul Doamnei, strada Valea Oltului, strada Marăcineni, unde intersecţiile cu drumurile laterale vor fi semaforizate și reamenajate. Investiţia propusă va realiza legatura cu Centura Bucuresti care se va corela cu nodul rutier de la Domnești, care este aproape finalizat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: