Finanțare europeană de 140 de milioane de lei pentru construirea centurii Craiova Sud, șosea care va trece pe lângă Uzina Ford /Lucrările încep în martie și au termen de 15 luni

centura craiova in prezent Centura Craiova în prezent Foto Memoriu tehnic

Centura Craiova Sud va fi construită cu fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), din costul total al investiției, 196 milioane de lei, finanțarea europeană nerambursabilă fiind de 141 milioane lei, a anunțat Compania de Drumuri. Contractul pentru construirea Centurii Craiova Sud a fost semnat pe 14 ianuarie 2022 cu firma Rizzani (Italia), termenul de realizare fiind de 15 luni, iar Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire la începutul lunii. Șoseaua cu o lungime de 10 km. și o singură bandă pe sens face legătura între trei Drumuri Naționale : DN 6 Bucureşti – Craiova – Timişoara, DN 55 Craiova – Bechet şi DN 56 Craiova – Calafat. Traseul acoperă tranzitul prin sudul municipiului la mică distanţă de Uzina de Automobile Ford, iar prin nodul de la Cârcea şi DN 65 F se asigură legătura cu DN 65 Craiova – Piteşti şi viitorul Drum Expres DEx 12 Craiova – Piteşti.

,,COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în calitate de Solicitant, a elaborat și depus în data de 18.02.2022, Aplicația de Finanțare pentru proiectul Construcţia Centurii de Ocolire Craiova Sud DN56-DN55-DN6. Obiectivul general al proiectului “Construcţia Centurii de Ocolire Craiova Sud DN56-DN55-DN6” se referă la construirea a 9,889 km de drum, 1 pod, 2 pasaje, 1 parcare de scurtă durată şi 2 intersecţii giratorii. Implementarea obiectivului de investiţie contribuie la sporirea mobilităţii şi asigurarea conectivităţii regiunii din zona de incidenţă a proiectului cu regiunile învecinate. Valoarea totală a proiectului este de 196,963,191.84 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuțiaUniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala – 141,094,389.28 lei, 15%contribuția proprie 24,899,009.88 lei,restul de 30,969,792.68 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.” a transmis Compania de Drumuri.

Municipiul Craiova are o centură pe zona de Nord între Aeroportul Internaţional Craiova şi ieşirea spre Timişoara, dar şi un alt drum de legătură pe lângă fabrica de automobile, în Sud – Est între DN 6 şi DN 65. Centura Craiova Sud este un proiect mai vechi, lansat pentru prima dată în 2011, iar Memoriul Tehnic are la bază un recensământ rutier din 2005 care estimează un trafic de aproximativ 15 000 de autovehicule pe zi în 2020, respectiv aproape 19.000 în 2025 (n.r valori de trafic care se califică pentru autostradă). De aceea este surprinzătoare decizia CNAIR care a continuat proiectul în varianta cu o singură bandă pe sens. Pentru a avea o centură inelară, municipiului Craiova îi lipseşte tronsonul de Vest, paralel cu Jiul care va asigura legătura între DN 56 Craiova – Calafat şi DN 6 ieşirea spre Târgu Jiu sau Timişoara. Astfel, de la Pitești la Craiova se va merge la profil de drum rapid pe 4 benzi, se intră pe Centura Craiova cu o singură bandă pe sens și se continuă spre Lugoj și Târgu Jiu pe drumuri rapide, de asemenea cu profil de Drum Expres sau Autostradă.

Tot la începutul lunii, Compania de Drumuri a anulat licitația pentru proiectarea unei șosele de legătură între Uzina Ford și Drumul Expres Craiova – Pitești, cele două oferte depuse fiind considerate inacceptabile/neconforme.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: