Investitor în energia din surse regenerabile: Sectorul va avea nevoie de peste 25.000 de angajaţi

Turbina eoliana offshore FOTO International Energy Agency Foto: Turbina eoliana offshore (International Energy Agency)

Investitorii în energia din surse regenerabile vor avea nevoie de peste 25.000 de angajaţi pentru implementarea şi operarea proiectelor care se anunţă pentru următorii ani, spune Sebastian Enache, business development manager în cadrul Monsson PLC, citat de Agerpres. Reprezentantul companiei, care e unul dintre investitorii mari din acest sector, mai spune că salariul unui tehnician în acest sector este între 2.000 şi 3.000 de euro

El a arătat că, în acest moment, există în derulare proiecte de energie regenerabilă cu o putere totală de 38.000 MW, dintre care 65% vor fi parcuri fotovoltaice, restul fiind eoliene. Dintre toate aceste proiecte, peste 37% se vor concretiza.

“Am gândit trei scenarii. În cel mai rău caz vom instala 8.000 – 9.000 de MW noi de capacitate regenerabilă până în 2030. Într-un scenariu pe care sper să îl atingem, putem merge până la 12.000”, a estimat el la ZF Energy Summit.

De regulă, un MW este instalat cu 10 oameni într-o săptămână.

“În momentul în care vom ajunge la implementarea tuturor proiectelor autorizate şi finanţate, din ce am măsurat noi, avem nevoie de 25-35.000 de noi angajaţi full time până în 2030. (…) Vedem o problemă cu forţa de muncă. 25.000 de oameni nu sunt uşor de găsit. Există în acest moment 1.500-2.000 de specialişti în toată Europa de 10 ani. Un tehnician care lucrează şi peste program, ca să pună cât mai repede în operare proiectul, câştigă între 2000 şi 3000 euro”, a arătat Enache.

El consideră că industria nu se poate manageria cu resursa existentă şi va trebui să intre mulţi oameni noi în industrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: