Guvernul din Croația pregătește un pachet de 725 milioane dolari pentru a reduce impactul creșterii prețurilor la energie

contor, energie electrica, curent Sursa foto: Parlamentul European

Guvernul croat a pregătit un pachet în valoare de 725 milioane de dolari destinat să contracareze impactul creşterii preţurilor la energie asupra gospodăriilor, firmelor şi grupurilor sociale vulnerabile, a declarat miercuri premierul Andrej Plenkovic, informează Reuters, citat de Agerpres.

„Acest pachet a fost conceput în mod sistematic, vine la momentul adecvat, este bine pregătit şi comprehensiv. Acest pachet este destinat gospodăriilor, firmelor şi fermierilor”, a declarat premierul croat.

Potrivit lui Andrej Plenkovic, în timp ce în Uniunea Europeană preţurile la electricitate au crescut cu peste 30% iar preţul gazelor naturale s-a majorat cu peste 70%, Croaţia nu a majorat încă preţurile pentru consumatorii casnici.

Plenkovic a precizat că măsurile avute în vedere de Guvernul de la Zagreb vor limita creşterea preţurilor la electricitate la 9,6% iar în cazul gazelor naturale la maximum 20%, adăugând că în absenţa acestor măsuri preţurile ar creşte cu 23% respectiv 79%.

De asemenea, Guvernul croat va reduce permanent cota de TVA la gaze şi energie termică, de la 25% până la 13%, precum şi temporar cota de TVA la gaze naturale, până la 5%, începând din data de 1 aprilie 2022, când măsurile anunţate vor intra în vigoare, şi până la finele lunii martie 2023.

În plus, Taxa pe Valoarea Adăugată pentru produse alimentare de bază, precum carne proaspătă, peşte, ou, fructe şi legume, va fi redusă de la 13% până la 5%, în timp ce taxele pentru unele produse de igienă vor fi reduse de la 25%, până la 13%.

Valoarea totală a tuturor reducerilor de TVA va fi de aproximativ 2,1 miliarde kuna, a precizat Executivul de la Zagreb.

Asociaţia antreprenorilor Glas Poduzetnika a salutat măsurile Guvernului dar a apreciat că ele ar trebui să intre în vigoare imediat şi nu începând cu data de 1 aprilie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: