Autostrada Buzău – Focșani: A fost publicată licitația pentru execuția loturilor 2 și 3 cu o lungime de 66 km și un cost de 4,1 miliarde lei / Constructorii, obligați să monteze camere web pentru acces live al publicului

A7 Buzău Focșani Captură Video CNAIR

Licitația pentru execuția loturilor 2 și 3 ale secțiunii de Autostradă Buzău – Focșani a fost publicată joi seară în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, toate cele patru loturi dintre Buzău și Focșani (82 km) fiind acum în procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor.

Este un contract tip FIDIC roșu, de execuție, ceea ce înseamnă că, după semnare, constructorii au termen de aproximativ o lună pentru intrarea în teren.

Lotul 2 între Vadu Pașii și Râmnicu Sărat are o lungime de 30 de kilometri și o valoare estimată cuprinsă între 1,6 și 1,9 miliarde lei, în timp ce lotul 3, Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni, costă 1,8 – 2,1 miliarde lei.

În timp ce durata de execuție pentru loturile 1 și 4, „capetele” de la Buzău la Vadu Pașii (4,6 km), respectiv Munteni – Focșani (11 km) au termen de execuție 20 de luni, tronsoanele 2 și 3 figurează cu o durată de construire de 26 de luni.

Pentru informarea publicului constructorii sunt obligați să monteze camere web. „Pentru informarea publicului și urmărirea evoluției lucrărilor, Antreprenorul va realiza o cameră de date pentru prezentarea proiectului. Camera de date va conține, pe lângă stadiul lucrărilor conform Graficului Gantt și acces live, prin intermediul camerelor web, poziționate astfel : o cameră aferentă poziționării de șantier și alte două aferente punctelor de lucru”, arată caietul de sarcini.

Potrivit caietului de sarcini, pe lotul 2 sunt prevăzute 12 poduri și pasaje, iar pe lotul 3 sunt 18 pasaje. Ofertele pot fi depuse până la data de 12 aprilie 2022. Componenta financiară reprezintă 70% din punctajul total, 21% se acordă pentru graficul de execuție lucrări cu 9% punctaj maxim pentru o garanție de 10 ani, garanția minimă fiind de 5 ani.

Costul total al Autostrăzii Buzău – Focșani este de 7,2 miliarde lei, investiția fiind finanțată prin PNRR.

Pentru tronsonul Ploiești – Buzău, prima secțiune a Autostrăzii A7, CNAIR a prelungit termenul pentru desemnarea câștigătorilor până la data de 22 februarie. În aprilie-mai se estimează lansarea licitației și pentru secțiunea III Focșani – Bacău (95 km).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: