Industria telefoniei mobile își prezintă noutățile: Organizatorii Congresului Mondial din domeniu se așteaptă la 60.000 de participanți

mobil, telefon Sursa foto: Inquam Photos / Florin Cornel

Organizatorii Congresului Mondial al Telefoniei Mobile (MWC), cea mai mare reuniune anuală a industriei telecomunicaţiilor, au anunţat joi că se aşteaptă la maxim 60.000 de participanţi la salonul care va avea loc la finele lunii februarie la Barcelona, în pofida absenţei unor nume importante din sector, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

“Ne aşteptăm la undeva între 40.000 şi 60.000 de participanţi, pentru un număr total de peste 1.500 de expozanţi proveniţi din 150 de ţări”, a declarat într-o conferinţă de presă John Hoffman, preşedintele Asociaţiei Mondiale a Operatorilor (GSMA), entitatea responsabilă pentru Congresul de la Barcelona.

Cea de a 16-a ediţie a MWC, care se va desfăşura în perioada 28 februarie – 3 martie 2022, va marca de asemenea şi revenirea “întregului ecosistem al telefoniei mobile”, a adăugat John Hoffman, precizând că la ediţia din acest an vor fi ocupate şapte din cele opt pavilioane ale Palatului congreselor de la Barcelona.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În 2020, acest eveniment important pentru industria telefoniei mobile a fost anulat în ultimul moment, în contextul răspândirii coronavirusului, chiar dacă, oficial, în luna februarie 2020 pandemia nu izbucnise încă în Europa. Anul trecut, însă, Congresul Mondial al Telefoniei Mobile (MWC) s-a desfăşurat în format fizic, chiar dacă data desfăşurării a fost decalată pentru perioada 28 iunie – 1 iulie şi numărul participanţilor a fost restrâns la 20.000 de participanţi, faţă de 100.000 într-un an normal.

În ultimele săptămâni, mai multe nume importante din sector au anunţat că nu vor veni la Congresul de la Barcelona, precum grupul japonez Sony, care a absentat şi anul trecut, dar şi grupul chinez Lenovo, care nu va participa decât virtual la acest eveniment.

În schimb, va fi prezent grupul sud-coreean Samsung, cel mai mare producător mondial de smartphones, precum şi firmele Ericsson, Nokia, Verizon Google, Qualcomm, Cisco şi Huawei. În plus, la ediţia din acest an, vor fi unele firme care vor participa pentru prima dată la MWC, precum Fujitsu şi LG.

Cea e a 16-a ediţie a MWC se va desfăşura într-un moment în care cel de al şaselea val al pandemiei de Covid-19, care are legătură cu varianta Omicron, este în recul în Spania, în pofida faptului că numărul de infectări rămâne unul ridicat, în special în Catalonia.

În mod normal, marii jucători din industria de telecomunicaţii cheltuiau zeci de milioane de dolari pentru a-şi prezenta noutăţile la Congresul de la Barcelona, iar cei mai mici plăteau sute de mii de dolari pentru a fi prezenţi la cea mai mare reuniune anuală a industriei telecomunicaţiilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: