Prețul grâului scade, după avansul puternic din ultima perioadă / Investitorii și-au marcat profiturile, pe fondul ușoarei detensionări a crizei ucrainene

agricultura, combina, lan de grau sursa foto: Pexels.com

Cotația grâului a căzut puternic luni, pe bursa din Chicago, sub efectul marcării de profit și a ceea ce este perceput drept o ușoară detensionare în dosarul ucrainean. În ultimele zile, prețul grâului a urcat puternic pentru a atinge în 25 ianuarie un maxim al ultimelor aproape două luni, potrivit Le Figaro.

Jon Scheve, de societatea de consultanță Superior Feed Ingredients, afirmă că traderii au profitat de ședință pentru a-și marca profiturile. „Cred că există mai puține îngrijorări legate de ostilitățile dintre Rusia și Ucraina, deci piața a redus un pic prima de risc”, a explicat el. Șefii diplomațiilor rusă și americană, Serghei Lavrov și Antony Blinken, au programată marți o întâlnire.

Grâul american a pierdut și el teren după anunțarea de ploi în sudul marilor câmpii americane, unde este cultivată majoritatea grâului Hard Red Winter Wheat (HRW). Regiunea suferă, de mai multe săptămâni, de o vreme foarte secetoasă.

Bushelul de grâu (circa 27 kg) pentru livrările din martie 2022 a pierdut 3,17% la 7,6125 dolari, față de 7,8625 dolari la închiderea precedentă. Bushelul de porumb (circa 25 kg) pentru livrările din aceeași dată a cedat și el 1,57% la 6,2600. Bushelul de soia (circa 27 kg) pentru livrările din martie s-a apreciat însă cu 1,39% la 14,9050 dolari.

Ameninţarea unui război între Rusia şi Ucraina a agitat în ultima perioadă pieţele mondiale de cereale, scumpind preţul grâului pe ambele maluri ale Atlanticului.

Potrivit estimărilor Departamentului american al Agriculturii, cele două state sunt responsabile pentru 29% din exporturile mondiale de grâu. În plus, Marea Neagră este o rută importantă pentru livrările mondiale de cereale iar Ucraina este şi un important exportator mondial de orz, porumb şi rapiţă.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: