Interviu. “Tehnologizarea producției este vitală și nenegociabilă”. Andrei Constantinescu, BD Lemntech, companie cu linie de producție cu roboți: “Nu poți fi competitiv dacă te bazezi exclusiv pe o resursă volatilă și impredictibila, cum e munca manuală”

foto interviu lemntech

În noul context de piață și cu fantastica evoluție a soluțiilor, tehnologizarea producției este “vitală și nenegociabilă”. O spune directorul unei companii cu capital privat românesc, jucător în piața producției publicitare și a amenajărilor. BD Lemntech nu a făcut doar declarații de intenție, ci a și direcționat bugete în acest sens: compania anunța, în urmă cu câteva luni, că a investit din surse proprii un milion de euro într-o linie de finisare înalt tehnologizată, alcătuită din 3 roboți. Cât de importante sunt investițiile în tehnologie și cum ajută digitalizarea în creșterea afacerilor? Răspunde pentru Economedia Andrei Constantinescu, proprietar și director general al companiei, care consideră, fără ezitare, că sumele direcționate înspre noile soluții au adus companiei creșterea randamentului și a calității produselor, dar și gestionarea mai eficientă a business-ului. De altfel, noile tehnologii și soluțiile digitale au atins toate ramurile de activitate: producție (și proiectare), vânzări, management.

Grup de firme active pe piața de Construcții, Arhitectură și Publicitate

Înființată în 2005 de omul de afaceri Andrei Constantinescu, BD Lemntech  este un grup de 3 firme cu diferite specializări, care acoperă gama de prelucrări pentru materiale pe bază de lemn, debitări laser sau gravură pentru lemn, materiale compozite sau metal și derulează proiecte în special în Industria Publicității, Amenajări Arhitecturale de interior sau exterior și Construcții. Producția este realizată în trei trei fabrici aflate în Sudul Bucureștiului, iar desfacerea se face atât intern, cât și pe piața europeană, în țări precum Germania, Franța, Elveția, Olanda și Bulgaria).

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Compania are în portofoliu lucrări la proiecte ca Stejarii Country Club, Petrom City, Promenada Mall, parteneriate cu firme conduse de antreprenori locali sau grupuri multinaționale care domină piața de retail, are proiecte în România, dar și câteva în exterior, în Elveția sau Abu Dhabi.

Pentru 2022, planul anunțat este atingerea unei cifre de afaceri de 40 de milioane de lei, la nivel de grup, ceea ce ar reprezenta o creștere de 30% față de anul precedent, spun reprezentanții companiei. În 2020, conform celor mai recente date disponibile la Ministerul Finanțelor, firma BD Lemntech avea o cifră de afaceri de aproape 19 milioane de lei, profit de 2,59 milioane de lei și 48 de angajați.

 

Rep: Când ați început investițiile în tehnologizare și digitalizare și care au fost motivele care v-au convins să mergeți în această direcție?

Andrei Constantinescu: Încă de când am început business-ul am fost interesați de tehnologia avansată de prelucrare. Am încercat în permanență să ne delimităm de mijloacele clasice de producție și să implementăm tehnologii noi. Digitalizarea a venit natural. Pentru a livra informația utilajelor înalt tehnologizate pe care le deținem, tehnologia de fabricație este realizată folosind software specializat.

Motivele pentru care am decis să investim în tehnologie sunt evidente. În primul rând, este vorba despre randamentul și calitatea superioară pe care le oferă tehnologia avansată. În al doilea rând, vorbim despre predictibilitate. Resursa umană nu este predictibilă. În principiu, nu poți avea un randament constant și o calitate constantă folosind exclusiv procese care implică manualitate. Desigur, în orice fabrică vei avea nevoie de oameni și vor exista mereu, cel puțin în viitorul previzibil, procese manuale. Dar este de preferat ca procesele de producție, care pot fi realizate de utilaje automate, să fie executate de acestea.

Rep: Aveți desfacere pe piața europeană, nu doar în România. În ce măsură presiunea, competiția sau cerințele din piața externă v-au determinat să investiți în tehnologizare?

Andrei Constantinescu: Nu aș putea spune că am fi simțit vreo presiune din partea competitorilor care să ne fi fundamentat decizia investiției în tehnologie. Nu acesta a fost motivul, ci faptul că nouă tot timpul ne-a plăcut să fim pregătiți și să nu ne confruntăm cu solicitări pe care să nu le putem onora. Prin urmare, decizia de a investi în tehnologie a venit natural, fie că am avut un plan de investiții într-o anumită direcție, fie că am avut un proiect care necesită o tehnologie anume și am considerat că investiția merită realizată, inclusiv cu gândul că o vom putea folosi eficient în proiecte viitoare.

Rep: Cât de importantă ați spune că este, în actualul context, tehnologizarea în producție?

Andrei Constantinescu: Spun fără ezitare că tehnologizarea producției este vitală și nenegociabilă. Ne uităm la piața muncii și la costurile în creștere legate de forța de muncă. Și vedem că nu poți fi competitiv dacă te bazezi exclusiv pe o resursă volatilă și impredictibila, așa cum este munca manuală.

Un alt factor ține de costurile de producție. Comprimând termenele de fabricație, mulțumită tehnologiei, se comprimă în mod automat și cheltuielile indirecte ale companiei, iar rentabilitatea crește.

Tehnologizarea în producție a fost importantă dintotdeauna. În industrie, procesele s-au îmbunătățit grație tehnologiei, iar tehnologizarea rămâne un obiectiv important și continuu al oricărei companii. Nu ține de un context anume, ci doar de dorința de perfecționare și de nevoia de rentabilizare.

 

Foto: BD Lemntech, proiect Elvetia

 

Rep: Aveți și proiecte de digitalizare, alături de investițiile în tehnologie? Mă gândesc la partea de proiectare, poate, unde firmele lucrează deja în programe specializate, în vânzări, pe partea de management.

Andrei Constantinescu: În integrarea digitalizării în procesul de fabricație regăsim două principii de bază: CAD (computer aided design) și CAM (computer aided manufacturing). Astfel, la BD Lemntech, la fel ca în orice întreprindere digitalizată, designul și proiectarea tehnică se realizează în interfața CAD, iar mașinarea în interfața CAM. Prin „masinare” înțelegem aplicarea procesului de fabricație – scule, tehnologii de prelucrare – în interfața CAM, pe modelul conceput în CAD. Rezultă un „pachet” transmis utilajelor care pun în operă conceptul gândit de ingineri.

Pe partea de vânzări și management, noi am implementat soluția Microsoft Dynamics 365 Business Central. Este un ERP avansat, cu un grad mare de personalizare, pe care am desenat procesele noastre de business. Implementarea și dezvoltarea unui ERP este un proces continuu, care ține foarte mult de rigurozitatea datelor introduse.

În acest soft punem cap la cap datele provenite din toate departamentele companiei, vânzări, producție, aprovizionare, contabilitate și așa mai departe. Rezultanta acestei agregări de date a fost transpusă într-un software de business intelligence, Microsoft Power BI, care oferă, pe lângă rapoarte personalizate pentru management și departamente, și instrumente utile pentru analiza afacerii și evaluarea punctelor slabe pentru fiecare acțiune în parte. Vorbim despre soluții complexe, dificil de implementat, dar care conferă o imagine completă asupra companiei și a proceselor.

Tot la capitolul de digitalizare aș menționa și crearea cataloagelor digitale interactive de prezentare și de produse, respectiv renunțarea la tipărirea acestora. Sunt instrumente de marketing și vânzări foarte utile, care salvează timp important în procesul de achiziție al unui client nou, oferind totodată și o perspectiva completă clienților existenți.

Rep: Care sunt cele mai mari și cele mai importante investiții de tehnologizare și digitalizare făcute în anii recenți?

Andrei Constantinescu: Suntem foarte mulțumiți de investiția în linia robotizată de finisare a lemnului. Deși investiția a fost făcută anul trecut, vedem încă de pe acum rezultate pozitive și perspective serioase. Totodată, suntem mulțumiți și de rezultatele financiare înregistrate deja datorită acestei noi tehnologii. Și pentru anul acesta avem pregătite investiții serioase în tehnologie, care se pot redimensiona și în funcție de oportunitățile de finanțare care vor apărea.

Cât despre digitalizare, așa cum am spus deja, în ultimii ani ne-am concentrat pe implementarea ERP-ului și a softului de Business Intelligence. Ne-a ajutat foarte mult faptul că digitalizarea fabricației prin interfețele CAD și CAM funcționează în cadrul BD Lemntech încă din anul 2008.

Rep: Care au fost efectele acestor investiții?

Andrei Constantinescu: Dacă vorbim despre tehnologizare, efectul imediat a fost creșterea randamentului și a calității produselor. Există și efecte secundare, vorbind aici despre creșterea gamei de produse, dar și un nou model de business. Dacă vorbim despre digitalizare, efectul a fost o integrare a datelor provenite din departamentele companiei. Asta ne-a ajutat să avem o imagine mai bună asupra afacerii și să știm care sunt cele mai bune decizii în anumite situații.

 

Foto: BD Lemntech, Nordic Restaurant

 

Rep: Tot în legătură cu efectele investițiilor – spuneați, cu ocazia anunțării celui mai recent proiect, că acesta va aduce pentru companie “un nou model de business”. În ce constă acesta, aveți deja parteneri interesați?

Andrei Constantinescu: Noul model de business propune partenerilor noștri o varianta de externalizare a operațiunilor de finisare a produselor, precum și a altor procese de fabricație. Suntem pregătiți din punct de vedere tehnologic să cooperam, în toate fazele de producție, cu partenerii interesați.

De exemplu, există situații în care partenerii nu au investit într-o anumită tehnologie similară și „prind“ un proiect care le depășește capacitatea de finisaj sau de prelucrare CNC, deși pot „duce” proiectul în celalalte departamente. Ca să nu fie nevoiți să refuze acel proiect, în lipsa acelei capacități, și să se poată concentra pe partea pentru care sunt foarte bine pregătiți, ne pot subcontracta nouă partea de finisaj sau prelucrare CNC. În acest fel, grație tehnologiei de care dispunem, noi suplinim procesele de fabricație unde proiectul depășește capacitatea de producție a partenerului nostru. Iar datorită acestei colaborări, partenerul este în măsură să livreze în termen proiectul în condiții excelente de calitate pe toate componentele sale, iar noi capacităm linia de producție. E o soluție win-win.

Rep: Sunt multe discuții actuale în ceea ce privește efectele pe care la vor aduce în piața muncii noile tehnologii. Spuneați și dvs de forța de muncă. Care credeți că sunt perspectivele sau în ce fel ați spune că afectează tehnologizarea resursa umană din cadrul companiei? E nevoie de condiții speciale de pregătire a personalului, a scăzut nevoia de angajări, au avut loc concedieri?

Andrei Constantinescu: Eu sunt de părere că efectele sunt pozitive. Nu au cum să fie negative. Chiar dacă avem tehnologie avansată, linii robotizate, asta nu înseamnă că nu mai avem nevoie de oameni. Exclus. Poate că, odată cu introducerea noilor tehnologii, vom avea nevoie de oameni cu o altă calificare, dar nu se poate afirma că tehnologia va înlocui în totalitate resursa umană. Roboții sunt din ce în ce mai intuitivi, mai ușor de folosit. Suficient de ușor încât să nu fie nevoie de cine știe ce studii avansate pentru asta.

Da, cu siguranță vor fi categorii profesionale afectate de avansul tehnologic. De exemplu, contabilii. Într-un ecosistem în care se presupune că facturile emise între societăți s-ar putea înregistra reciproc, în mod automat, la pachet cu simplificări legislative, este posibil ca rolul unui contabil într-o firmă să nu își mai aibă rostul. Dar se vor găsi mereu soluții pentru oameni, sunt sigur că ne vom păstra, ca specie, suficientă înțelepciune astfel încât să nu intrăm în scenarii SF catastrofice.

Rep: Ce investiții planificați pentru 2022?

Andrei Constantinescu: Vom finaliza investițiile începute în 2021 și vom continua planul nostru de investiții, aici nu există niciun dubiu. Avem în vedere finalizarea unui nou și modern spațiu de birouri și showroom, o investiție în zona de șlefuire/finisare, continuarea proiectelor online și de digitalizare, o aplicație de post-calcul în timp real, dezvoltată în software-ul ERP și altele. Plus că vom fi mereu atenți, astfel încât să reacționăm prompt la oportunitățile și necesitățile care vor apărea. O altă mișcare strategică pe care dorim să o facem în anul 2022 ar fi achiziția unei firme concurente, dar complementare. Avem deja mai multe discuții și sunt convins că vom face o alegere potrivită.

Rep: Pentru multe segmente de piață, pandemia a însemnat investiții suplimentare în tehnologie, unele linii de afaceri au crescut, altele au scăzut. Care au fost pentru compania dvs efectele pandemiei?

Andrei Constantinescu: La fel ca si pentru alte companii, unele linii de afaceri au crescut, altele au scăzut. Per total, am crescut și am profitat de oportunitățile apărute. Iar soluțiile oferite de tehnologie și digitalizare s-au dovedit, ca întotdeauna, cele corecte.

 

Foto: BD Lemntech, Promenada Mall

 

În aceeași serie dezvoltată de Economedia, Economia Digitală, citiți un interviu despre digitalizare în piața de proiectare, cu arhitectul Șerban Țigănaș, co-fondator al biroului de proiectare Dico și Țigănaș din Cluj, unul dintre cele mai mari din țară, fost președinte al Ordinului Arhitecților din România și acum decan al Facultății de Arhitectură de la Cluj:

Interviu. Arh. Șerban Țigănaș, despre digitalizare în piața de arhitectură: “Înțeleg că la un restaurant e mai plăcut să răsfoiești un meniu și o listă de vinuri decât să scanezi un cod QR, dar în proiectare trăim un moment foarte, foarte frustrant”

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: