Peste 220.000 de persoane și-au găsit loc de muncă prin ANOFM anul trecut

job, angajare, candidat Sursa foto: Dreamstime Casaalmare

Un număr de 224.287 de persoane au fost încadrate în muncă anul trecut ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării, anunță Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit Agerpres.

Din totalul persoanelor care şi-au găsit locuri de muncă prin ANOFM până la data de 31 decembrie 2021, un număr de 102.743 de persoane au peste 45 de ani, iar 43.597 de persoane au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani.

Alte 35.732 de persoane încadrate în muncă au între 25 şi 35 de ani, iar 42.215 sunt tineri sub 25 de ani, dintre care 28.425 sunt tineri NEET.

Numărul femeilor care şi-au găsit loc de muncă este de 105.949 de persoane (47,24%), iar al bărbaţilor de 118.338 de persoane (52,76%).

În funcţie de mediul de rezidenţă, 118.074 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 106.213 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (77.912), profesionale (51.042), gimnaziale (49.195), studii universitare având 23.949 persoane.

Din totalul persoanelor încadrate în muncă anul trecut prin intermediul ANOFM, 110.133 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

În clasamentul judeţelor cu cele mai multe persoane angajate, Timiş ocupă primul loc (17.407 de persoane), urmat de Bucureşti (15.152) şi Buzău (9.800).

În anul 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 451.337.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, subliniază ANOFM.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: