De la începutul lunii decembrie a anului trecut, prețurile la alimentele cu ridicata din Bulgaria au crescut cu 6,4%, iar din iulie – cu 22%. Acest lucru reiese clar din datele Comisiei de stat pentru bursele și piețele de mărfuri. Indicele prețurilor pieței, care reflectă prețurile cu ridicata la produsele alimentare, a crescut cu 0,16% săptămâna trecută, scrie publicația bulgară Duma, citată de Rador.
Brânza de vaci și cașcavalul „Vitoșa” s-au scumpit, deși cu mai puțin de 1%. Prețul mediu cu ridicata al acestora este de 8,65 de leva pe kg și, respectiv, 13,23 de leva pe kg. Prețul untului a crescut doar săptămâna trecută cu 2,3% și un pachețel de 125 g s-a vândut cu 2,20 leva, iar carnea de pui a fost vândută în medie cu 4,55 leva. Prețul uleiului a scăzut cu 0,6% și a fost vândut la un preț mediu de 3,50 de leva pe litru.
Prețul zahărului a scăzut cu 3% și a fost vândut la 1,61 leva pe kg. Făina de tipul „500” s-a ieftinit cu 1,7%, ajungând la la 1,18 de leva per kg. Ouăle au fost vândute la fel – cu circa 22 de stotinki pe bucată.
Dintre legume, morcovii s-au scumpit cel mai mult – cu 3,3%, la fel și ardeii roșii – cu 3,1%. Prețurile acestora sunt de 95 de stotinki pe kilogram și de 2,31 de leva pe kg. Prețul castraveților a crescut cu 2,6% până la 3,51 de leva, iar prețul verzei a crescut cu 2,1%, până la 99 de stotinki pe kg. Dintre fructe, mandarinele s-au scumpit cel mai mult – cu 4,2% (în medie cu 2 leva pe kg), iar lămâile – 1,1% (1,84 pe kg). Merele au scăzut cu 2,3% și au fost vândute cu 1,26 kg de leva pe kg.