SUA: Curtea Supremă blochează decizia lui Biden privind vaccinarea obligatorie în companii

joe biden sursa foto: Facebook The White House

Curtea Supremă a Statelor Unite a blocat joi decizia lui Joe Biden de a impune vaccinarea anti-Covid în companiile cu peste 100 de angajați, o înfrângere severă pentru președintele democrat, potrivit Le Figaro.

Cea mai înaltă instanță a validat în schimb vaccinarea obligatorie pentru angajații din structurile sanitare care beneficiază de fonduri federale.

În țara libertăților individuale, decizia adoptată în septembrie de Joe Biden privind vaccinarea obligatorie pentru o serie de angajați a fost imediat denunțată drept un abuz de putere de republicani și de o parte a lumii economice. Curtea Supremă le-a dat dreptate joi, cel puțin în ceea ce privește cei circa 84 de milioane de oameni angajați în companii cu peste 100 de salariați.

Administrația le-a „ordonat să se vaccineze împotriva Covid sau să se testeze în fiecare săptămână, pe cheltuiala lor. Nu este vorba de exercițiul zilnic al puterii federale, ci de o intruziune în viața și sănătatea unui mare număr de angajați”, potrivit deciziei Curții. Decizia a fost luată cu o majoritate de șase magistrați, toți conservatori, din nouă. Cei trei judecători progresiști și-au exprimat opoziția. Aceștia au beneficiat în schimb de voturile a doi judecători conservatori pentru salvarea vaccinării obligatorii în centrele de sănătate, care vizează circa 20 de milioane de persoane.

Joe Biden a făcut din lupta împotriva pandemiei una dintre prioritățile sale, dar este confruntat cu un avans al numărului de cazuri, sub efectul variantei Omicron. Statele Unite, unde doar 62% din populație este vaccinată cu ambele doze, pe fondul unor fracturi politice puternice în privința subiectului, au înregistrat până în prezent peste 845.000 de decese asociate Covid.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: