China: Acțiunile conglomeratului financiar Huarong cad cu 50%, la revenirea pe bursa din Hong Kong

Hong Kong pixabay.com

Conglomeratul financiar Huarong a căzut cu 50% miercuri, la revenirea pe bursa din Hong Kong, după nouă luni de absență în care grupul public a fost recapitalizat de stat, potrivit Le Figaro.

China Huarong Asset Management este unul dintre cei mai mari gestionari de credite neperformante din China și face parte dintr-un grup de patru companii create de Beijing în 1999 pentru a asana sectorul bancar. Grupul s-a diversificat ulterior în investiții, credite și imobiliare.

Compania a ținut prima pagină a ziarelor, cu o datorie imensă de 214 miliarde. Iar fostul său director Lai Xiaomin a fost executat la începutul lui 2021 după ce s-a declarat vinovat de corupție și de poligamie – o sentință rarisimă în China pentru un înalt responsabil economic.

În aprilie, bursa din Hong Kong a suspendat tranzacționarea acțiunilor Huarong, în lipsa publicării conturilor anuale. În cele din urmă, societatea a anunțat în august o pierdere de 102,9 miliarde yuani (13,5 miliarde euro) pentru 2020, imputată pandemiei Covid-19.

După acest anunț, compania a anunțat un plan de salvare de 42 de miliarde de yuani (5,85 miliarde euro) cu ajutorul actorilor publici, în prim plan fiind fondul de investiții Citic. Potrivit acestui plan, Huarong ar urma să vândă fonduri și să strângă capital pe bursă.

Dar acțiunile cotate la 1,02 dolari HK au căzut la 0,61 dolari la deschiderea burselor. Acestea nu mai valorau decât 0,48 dolari la începutul după-amiezii, respectiv o cădere de 53%. Această cădere vine în contextul în care gigantul imobiliar Evergrande a fost declarat în incapacitate de plată de agenția de rating Fitch. Ca și Huarong, dezvoltatorul este sufocat de o datorie de 260 miliarde euro.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: