Contractul pentru proiectarea tronsonului de autostradă Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni de pe A8 „Autostrada Unirii” poate fi semnat pentru că, la expirarea termenului legal de 10 zile, nu a fost depusă nicio contestaţie.
Anunţul oficial a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Adrian Covăsnianu (vicepreşedinte al Asociaţiei civice Moldova vrea Autostradă) responsabil cu transportul feroviar în ministerul de resort.
„Etapa procedurală de eventuale contestații s-a finalizat! Contractul pentru proiectarea sectorului Ungheni-Iași-Tg. Neamţ se poate semna! Firma desemnată, S.C. Consitrans S.R.L., va încasa 58 milioane lei, fără TVA, pentru proiectarea celor 100,14 km de autostradă de la Prut (uat Golăieşti) la Siret (uat Moţca). Este primul contract de proiectare completă din Autostrada A8! Asta înseamnă că, după finalizarea acestei etape, se va putea lansa licitația pentru execuția autostrăzii A8!“, a anunţat Covăsnianu.
Potrivit caietului de sarcini, completarea/actualizarea studiului de fezabilitate va dura 12 luni, realizarea proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (PAC) și obținerea autorizației de construire – 5 luni, în timp ce proiectul tehnic alte 5 luni.
Cel puţin un an pierdut cu PPP în timpul Guvernului Dăncilă
În 2019, Guvernul Dăncilă a insistat cu Parteneriatul Public Privat pentru segmentul Târgu Neamţ – Iaşi, în ciuda eşecului PPP pentru Autostrada Comarnic – Braşov, așa că doar asocieri din China şi Turcia au depus oferte.
Negocierile s-au făcut atunci netransparent prin Comisia de Strategie şi Prognoză (n.r. fără experienţă relevantă în materie de investiţii în infrastructură) pentru ca, în ianuarie 2020, Guvernul Orban să anuleze procedura.
Sectorul Târgu Mureş – Târgu Neamţ de pe A8 la doar 52% şi cu termen asumat 25 iulie
În ceea ce priveşte documentaţia tehnică pentru sectorul Târgu Mureş – Târgu Neamţ, proiectantul din Spania are mari întârzieri mai ales pentru tronsonul de munte, documentaţia fiind la doar 52%, deşi termenul de predare asumat este 25 iulie 2021, potrivit datelor CNAIR.
Un document consultat de Economedia arată că se fac studiile geotehnice cu doar două utilaje de forat din şase cât ar fi nevoie, sunt probleme cu plăţile pentru subcontractori şi se calculează penalităţi. Doar „anumite secţiuni” din A 8 ar putea fi finanţate prin PNRR, cel mai probabil fiind vorba despre capetele Târgu Mureş – Miercurea Nirajului şi Târgu Neamţ – Moţcam unde documentaţiile tehnice sunt mai avansate.