UPDATE Circulația feroviară parțial redeschisă/Întârzieri de trei ore la trenurile care vin în București de pe Valea Prahovei după ce locomotiva unui marfar a luat foc la Brazi

CFR Sursa FOTO CFR INFRASTRUCTURĂ

UPDATE

15 trenuri de călători au fost afectate în cele două ore cu circulație feroviară închisă pe ambele linii.

Compania Națională CFR SA informeaza că, începând cu ora 19.07 traficul feroviar a fost redeschis în condiții de siguranță, pe firul II, între Crivina și Brazi. Menționăm faptul că, echipele ISU au acționat pentru stingerea incendiului, acesta fiind lichidat, iar circulația pe firul I se va relua după retragerea locomotivei și a trenului GFR, din linia curentă.
În intervalul 16.50 – 19.07, circulația trenurilor a fost interzisă, la solicitarea ISU, fiind afectate 15 trenuri de călători, care au staționat în gările adiacente.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Știrea inițială :

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Trenurile care sosesc la București dinspre Brașov înregistrează întârzieri mari, de până la trei ore după ce locomotiva unui marfar de la GFR (Grup Feroviar Român) care transporta îngrășăminte chimice a luat foc la Brazi. Circulația feroviară a fost restricționată și redeschisă începând cu ora 19 00 doar pe firul Crivina -Brazi.

Video cu incendiul locomotivei poate fi văzut aici 

,,Compania Națională CFRSA informeaza ca traficul feroviar este temporar oprit , pe raza SRCF Bucuresti,între Crivina si Brazi,din cauza unui incendiu produs la locomotiva DA a trenului 56300 GFR. Echipele de intervenție CFR si organele ISU se află la fata locului si intervin pentru stingerea incendiului,locomotiva fiind decuplata de la tren.Trenul circula pe firul I, iar la cererea ISU s-a interzis circulația si pe firul II. Precizam ca este afectată circulația a 4 trenuri de calatori(1635,5021,1636 și 11634), care staționează în gările adiacente, până la la redeschiderea circulației.” a transmis CFR Infrastructură.

Tabela Sosiri-Plecări din Gara de Nord