Cele mai bune insule grecești de vizitat în 2022

grecia, vacanta, turism, santorini Sursa foto: Pexels/Aleksandar Pasaric

Influenta revista Conde Nast Traveler și-a publicat lista oficială cu „Cele mai bune insule grecești de vizitat în 2022”, scrie eKathimerini.

Articolul, lansat pe 13 decembrie, selectează cele mai bune alegeri dintre 200 de potențiale destinații insulare pentru diferite tipuri de experiențe de călătorie, recomandând Syros pentru „cultură și autenticitatea din extrasezon”, Sifnos pentru mâncare, Hydra ca o escapadă de weekend „cu o mulțime de artă” și Milos pentru „linia de coastă fotogenică și dramatică”.

Alte 19 insule grecești, mari și mici, primesc o mențiune, incluzând o serie de destinații bine stabilite, cum ar fi Creta, Corfu, Rodos, Mykonos și Santorini, dar și unele din afara drumurilor bătute, cum ar fi Ithaca, Folegandros, Paxos și Symi.

Naxos este recomandat pentru „plajele sale cu nisip fără sfârșit”, Lefkada ca insula preferată pentru mare și surf, Patmos pentru „mistica sa”, Tinos pentru tavernele și satele tradiționale și Astypalea pentru „scăparea de mulțime”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: