Deva Mall, centru comercial, de 12.000 mp, livrat pe piață în 2008 cu o investiție de 15 milioane de euro de compania Simal Exim, a intrat în faliment în urmă cu doi ani şi a fost scos la licitaţie de societatea Expert Insolvenţă. Mall-ul a fost cumpărat de firma orădeană Farales SRL, specializată în acvacultură, cu tot cu stocuri, cu suma de 13,3 milioane lei, în urma unei licitaţii al cărei preț de pornire a fost 11,1 milioane lei.
“Activul reprezentând Deva Mall, în bloc cu bunurile mobile-stocuri, a fost adjudecat la preţul total de 13,3 milioane lei, preţ cu TVA inclus pentru stocuri, de către societatea Farales SRL cu sediul Oradea”, a transmis printr-un anunţ casa de insolvenţă Expert Insolvenţă, administratorul judiciar al firmei Dor Pluricomprest, prin care a fost operat Deva Mall, scrie ebihoreanul.ro.
Deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva firmei care deţinea mall-ul a fost dispusă în noiembrie 2011 de Tribunalul Hunedoara.
“Deşi s-a încercat redresarea economică a societăţii, prin implementarea unui plan de reorganizare, ce a prevăzut inclusiv vânzarea Deva Mall, acest lucru nu a fost posibil iar în cele din urmă, la 29 octombrie 2020, Tribunalul Hunedoara a dispus deschiderea procedurii de faliment”, se menţionează în anunţ.
Deva Mall a fost ridicat şi lansat pe piaţă de firma Simal Exim în anul 2008, în urma unei investiţii de 15 milioane de euro.
Farales SRL, noul proprietar al Deva Mall, este specializată în “acvacultura în ape dulci”, este administrată și deținută, de orădeanul Papp Ferenc Jozsef, ca unic acționar, un necunoscut pentru public.
Compania orădeană a încheiat anul 2020 cu un profit de 64.300 lei, la o cifră de afaceri de 1 milion de lei, în scădere de la 5,3 milioane lei profit în 2019 când cifra de afaceri a fost de 10,7 milioane lei.
De altfel, societatea se află în al treilea an de scădere a business-ului, după ce în 2018 a făcut un profit de 15,1 milioane lei la o cifră de afaceri de 29,1 milioane lei.
Potrivit ebihoreanul.ro, surse din piaţă vorbesc despre omul de afaceri ca un apropiat al unui grup de dezvoltatori imobiliari orădeni. Numele companiei a fost menţionat în diferite proiecte legate de parcul industrial din Borş ori de urbanizarea zonei străzilor Ciheiului – Petru Maier din Oradea.
În Deva funcționează și mall-ul Deva Shopping City, de 54.000 mp, dezvoltat de NEPI Rockcastle.