Dedeman a deschis al 57-lea magazin din rețea în Câmpulung Moldovenesc

Dedeman Sursa foto: Dedeman

Dedeman inaugurează vineri, 17 decembrie, un nou magazin la Câmpulung Moldovenesc și ajunge la 57 de magazine la nivel național.

Noul magazin Dedeman este situat pe Calea Transilvaniei nr. 180, pe un teren cu o suprafață de peste 42.000 mp și este rezultatul unei investiții de aproximativ 10 milioane de euro. Suprafața totală a magazinului este de peste 10.500 mp, dintre care 1.000 mp sunt alocați serei. Proporțional cu spațiul disponibil, în noul magazin au fost instalate 8 case de marcat.

În zona de exterior au fost amenajate spații verzi și o parcare cu 345 de locuri.

Dedeman Câmpulung Moldovenesc va avea 130 de angajați, care au urmat un program de pregătire și instruire specific funcției.

“Este un mare prilej de bucurie pentru noi să inaugurăm încă un magazin Dedeman pe final de an și totodată să ne continuăm investițiile în orașele mai mici, pentru a putea fi cât mai aproape de clienții noștri. Județul Suceava a găzduit și primul nostru magazin de mari dimensiuni, deschis în anul 2003, așadar nu putem fi decât mândri că așezăm un nou magazin pe harta acestui județ, într-o zonă atât de frumoasă a țării noastre”, spune Dragoș Pavăl, președintele companiei Dedeman.

Având în vedere că inaugurarea are loc cu o săptămână înainte de Ajunul Crăciunului, magazinul din Câmpulung Moldovenesc își așteaptă clienții cu sute de oferte speciale la produse de sezon, decorațiuni de sărbătoare, brazi naturali și artificiali, instalații luminoase, produse electrocasnice, mobilier, toate acestea putând fi transformate cu ușurință în cadouri pentru cei dragi, dar și pentru locuință.

Magazinul din Câmpulung Moldovenesc este al doilea magazin Dedeman din județul Suceava și al treilea magazin inaugurat de companie în 2021, după cele din Sfântu Gheorghe și Ploiești – Blejoi.

 Dedeman în cifre

  • 57 de magazine, 5 centre logistice, parc auto propriu;
  • o gamă de peste 50.000 de produse pentru casă și grădină;
  • între 7.500 și 18.000 mp – suprafaţa unui magazin;
  • peste 12.000 de angajaţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: