APIA: Fermierii au primit peste 1,26 miliarde euro ca plată în avans, de la bugetul stat, în cadrul programelor finanțate din fonduri europene. În 5 ianuarie se rambursează peste un miliard de lei

agricultura, teren agricol, combina, tractor Sursa foto: Pexels/Mark Stebnicki

Peste 1,260 miliarde euro au fost acordate fermierilor ca plată în avans, de la bugetul stat, iar declaraţia de cheltuieli a plecat deja către Comisia Europeană şi o sumă de peste un miliard de lei va fi rambursată României în data de 5 ianuarie 2022, a declarat directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Adrian Pintea, citat de Agerpres.

“Din perspectiva APIA, pot să spun că 2021 a fost un an extrem de plin, de încărcat. Pe lângă activitatea curentă a agenţiei am avut şi foarte multe scheme noi de plată pe care APIA le-a gestionat. (…) Pentru anul 2021, în ceea ce priveşte plăţile directe pentru campania 2021, România are alocate 1,901 miliarde lei, conform Regulamentului european. După finalizarea tuturor controalelor, administrative sau pe teren, în 16 octombrie am început plăţile finale. MADR, împreună cu APIA, a făcut demersuri şi pentru 2021, astfel încât, din suma cuvenită la plată, fermierii să poată beneficia de aceste avansuri în proporţie de 70% pentru plăţile directe, din Fondul European de Garantare Agricolă, şi 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurii de dezvoltare rurală, din Fond European Agricol de Dezvoltare Rurală. (…) Am reuşit ca, începând cu 18 octombrie, până în 30 noiembrie, peste 1,260 miliarde euro să fie acordate fermierilor ca şi plată în avans”, a afirmat Pintea, la Romanian Food & Agribusiness Conference, organizată de BusinessMark.

Potrivit acestuia, din totalul fermierilor eligibili pentru această plată, peste 96% au fost autorizaţi la plată şi au primit banii.

“Anul acesta am acordat mai mult, peste 7 milioane euro (faţă de 2020), şi cu 15.000 mai mulţi fermieri am reuşit să autorizăm la plată. Toţi banii, 1,260 miliarde euro, pe care i-am acordat la plata în avans au fost asiguraţi de Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii, daţi APIA, de la bugetul de stat. Lucrul îmbucurător e că declaraţia de cheltuieli deja a plecat către Comisia Europeană şi va fi rambursată în conturile Românii peste un miliard de euro. Vor intra în 5 ianuarie”, a explicat Pintea.

El a subliniat că din 2 decembrie au început, conform reglementărilor, plăţile finale şi până în prezent au fost autorizaţi la plată peste 246.790 fermieri, pentru suma de 71,875 milioane euro, iar autorizările la plată continuă pe tot parcursul lunii decembrie, iar după sărbători aceste plăţi vor fi reluate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: