Suedia a decis să repornească o veche centrală care funcţionează pe petrol şi care era ţinută în rezervă, pentru a ajuta la rezolvarea unei crize de aprovizionare cu electricitate în Polonia, a anunţat operatorul de sistem din Suedia, Svenska Kraftnaet (SvK), informează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Analizele au arătat că Polonia se confruntă luni cu un deficit de aprovizionare cu electricitate de aproximativ 1.700 de Megawaţi şi în aceste condiţii a cerut ajutorul ţărilor vecine, a precizat Svenska Kraftnaet într-un comunicat de presă. “În aceste condiţii, Suedia va pune la dispoziţia Poloniei capacitatea termocentralei de la Karlshamnsverket”, a informat SvK.
Suedia şi Polonia sunt conectate de o linie de transmisie directă cu o capacitate de 600 de Megawaţi. “Chiar dacă Suedia are luni un consum relativ ridicat, va fi posibil să ajute Polonia”, a precizat Svenska Kraftnaet.
Operatorul reţelei de transport a energiei electrice din Polonia (PSE) a confirmat că ţara se confruntă luni cu dezechilibru al sistemului energetic, din cauza producţiei mici de energie eoliană şi a întreruperilor de urgenţă şi pentru reparaţii decise la mai multe unităţi de producţie care funcţionează pe cărbune. “Dezechilibrul are legătură cu incapacitatea de a îndeplini nivelul cerut de către unităţile de rezervă. La cererea PSE, a fost furnizat ajutor de operatorii de sistem din Lituania Suedia, Germania şi Ucraina. Graţie acestora, am putut echilibra sistemul şi să menţinem nivelul cerut al rezervelor energetice”, a precizat purtătoarea de cuvânt de la PSE, Beata Jarosz-Dziekanowska. Aceasta a adăugat că există riscul apariţiei unor noi dezechilibre şi în consecinţă sistemul va fi supus la presiuni şi marţi.
La ora 13:15 GMT, capacitatea de generare a Poloniei se situa la 24.944 Megawaţi iar cererea era de 26.267 Megawaţi. Importurile ajută la acoperirea deficitului, arată datele PSE.
Grupul polonez de utilităţi Polska Grupa Energetyczna SA a decis să oprească o unitate de la termocentrala sa pe cărbune de la Opole începând de la miezul nopţii de duminică spre luni şi până la 23 decembrie. De asemenea, o unitate la termocentrala de la Kozienice a rămas şi ea închisă după o oprire neprevăzută la sfârşitul săptămânii trecute.
În aceste condiţii, preţurile la electricitate în Polonia au crescut luni până la 240,59 euro pentru un Megawatt oră, cel mai ridicat nivel înregistrat după lansarea în luna februarie a pieţei pentru ziua următoare la bursa Nord Pool, în condiţiile în care temperaturile din Varşovia sunt aşteptate să coboare până la minus 9 grade Celsius în zilele următoare. În paralel, preţurile la electricitate în sudul Suediei, unde este amplasată centrala de la
Karlshamnsverket, au crescut şi ele până la un nivel record de 290,06 euro pentru un Megawatt oră. Stockholm se pregăteşte de temperaturi de până la minus 15 grade Celsius.
Termocentrala de la Karlshamnsverket este operată de grupul de utilităţi Uniper şi are o capacitate de 633 de Megwaţi, din care 562 de Megawaţi fac parte din rezerva de iarnă a Suediei în fiecare an între 16 noiembrie şi 15 martie.