Primul model de computer Apple, în cutie de lemn, la licitație în California

Apple-1 johnmoran.com, captura

Un Apple-1 din lemn, primul model comercializat de companie începând cu 1976, va fi scos la licitație marți în sudul Californiei și ar putea fi adjudecat cu peste un milion de dolari.

Compania fondată de Steve Wozniak și Steve Jobs nu a construit în total decât 200 Apple-1, toate asamblate manual, potrivit Le Figaro. Acestea se vindeau la epocă cu 666,66 dolari. Exemplarul scos la licitație de John Moran, în Monrovia, în apropiere de Los Angeles, este estimat între 400.000 și 600.000 de dolari, dar specialiștii cred că prețul de vânzare va fi mai mare. Un Apple-1, funcțional, a fost vândut cu peste 900.000 de dolari în 2014 de casa de licitații Bonhams.

Expertul Corey Cohen, interogat de Los Angeles Times, afirmă că în lume sunt recenzate 60 de Apple-1 dar doar 20 dintre ele sunt încă funcționale. Exemplarul scos la licitație este cu atât mai rar cu cât este asamblat într-o cutie de lemn exotic, koa, din insulele Hawai. Potrivit catalogului John Moran, în lume mai există doar șase exemplare cu cutie de lemn koa.

Exemplarul achiziționat de un profesor de la Chaffey College și scos la licitație marți este asemănător cu „Sfântul Graal pentru colecționarii de electronică și computere vintage”, afirmă Corey Cohen. Profesorul care a cumpărat computerul l-a revândut în 1977 unuia dintre studenții săi, care l-a păstrat până astăzi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: