Piaţa de birouri din Bucureşti a înregistrat un salt de 24% în privinţa numărului de tranzacţii, în primele nouă luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2020, arată un raport întocmit de către experţii companiei de consultanţă imobiliară Avison Young și citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Pe acest fond, în trimestrul III al anului în curs, stocul modern de spaţii de birouri estimat a ajuns la 3,43 de milioane mp, în timp ce rata de neocupare a crescut la 11,7%, faţă de 10% la finalul trimestrului anterior. De asemenea, peste 130.000 mp de birouri au fost finalizaţi în intervalul analizat.

Conform raportului de specialitate, numărul spaţiilor de birouri programate pentru finalizare în anul 2022 este redus, cu aproximativ 166.000 mp de spaţii în construcţie, dintre care 30% – 40% fiind deja pre-închiriaţi.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

La sfârşitul primelor nouă luni din 2021, printre cele mai importante clădiri finalizate se află: J8 Office Park (46.000 mp), GW Square (29.000 mp) – amplasate în nordul Capitalei, Dacia One (15.200 mp) – în zona de centru, şi U-Center 1 (32.800 mp) – în zona de centru-sud.

“Până la sfârşitul anului mai sunt anunţate spre finalizare One Cotroceni Park, MIRO şi prima fază a proiectului @Expo, care însumează aproximativ 89.000 mp şi a căror finalizare are un grad mare de probabilitatea având în vedere angajamentele contractuale ale dezvoltatorilor. Chiria headline, contractuală, din zona centrală de afaceri (CBD) este în continuare evaluată la 19 euro/mp/lună. Pachetul stimulentelor financiare a redus chiria contractuală cu 15-25% în funcţie de suprafaţa închiriată, perioada contractuală, numărul lunilor libere de plată a chiriei sau contribuţia proprietarului la amenajarea spaţiului închiriat”, se menţionează în raportul citat.

Fondată în anul 1978 în Toronto, Canada, Avison Young administrează, în prezent, peste 37 de milioane de metri pătraţi. În cadrul companiei activează peste 5,000 de profesionişti în Real Estate, în peste 100 de birouri în ţări, precum Canada, SUA, Germania, Marea Britanie, Polonia sau România.