Compania de Drumuri face o nouă încercare (a treia) pentru construirea Pasajului de la Micălaca pe DN 7 – Centura Aradului, licitaţia pentru finalizarea podului la care se lucrează de un deceniu fiind publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Economedia a scris în urmă cu două săptămâni despre acest obiectiv de investiţii şi a arătat „neputinţa din Transporturi” care a marcat epopeea pasajului Micălaca.
Contractul are o valoare cuprinsă între 33 şi 39 de milioane lei (preţul ofertei 81%), iar durata de execuţie este de 12 luni, potrivit documentelor din Caietului de sarcini.
„Centura este clasificată ca drum național european și asigură traficul de tranzit și de ocolire a municipiului Arad din direcțiile Deva, Oradea și Nădlac. Trecerea existentă la nivel cu calea ferată Arad – București, situată pe centura de ocolire Arad Nord, respectiv pe DN 7 la km 540+248, reprezintă un punct critic în desfășurarea fluentă și în condiții de siguranță a circulației pe drumul național. Circulația pe calea ferată Arad – București impune circa 74 de închideri ale barierei de tip SAT, cu durata medie de închidere a barierelor de circa 170 minute în 24 ore, fapt ce conduce la înregistrarea zilnică a unor importante pierderi în exploatare datorită staționării autovehiculelor la barieră. Construcția pasajului va elimina pierderile de timp generate de staționarea la bariera de la intersecția la nivel cu calea ferată scurtând astfel timpul de călătorie și reducând accidentele, poluarea mediului și costurile pentru transportul de mărfuri și călători”, notează CNAIR.
Istoricul pasajului de la Micălaca:
Lucrările pentru construirea podului de la Micălaca peste linia de tren Bucureşti – Arad au început în 2011 cu asocierea Confort SA Timişoara, în 2012, Guvernul Ponta a tăiat finanţarea, iar în 2014 Ministerul Transporturilor a reziliat contractul la 20% stadiu fizic de execuţie. Un nou contract pentru reluarea lucrărilor a fost semnat de-abia în 2018 cu Implenia, o firmă din Austria, durata de execuţie fiind de 12 luni, iar valoarea lucrărilor 25 milioane lei. Nici al doilea contract nu a fost bine derulat pentru că, în 2019, la exproprieri suplimentare şi la 36% execuţie, Ministerul Transporturilor a uitat să ia şi terenul pentru relocarea liniilor de înaltă tensiune. Situaţia nu a fost deblocată, iar Implenia a solicitat rezilierea contractului, răspundea fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, la o interpelare parlamentară din luna mai.
La a doua trecere de cale ferată de pe Centura Aradului, pasajul de la CET (peste linia Brad – Curtici) început în 2011 a fost inaugurat de-abia în 2018.