Joe Biden anunţă un acord asupra cadrului unui ”plan istoric” pentru economia americană

joe-biden sursa foto: Facebook

Joe Biden a anunţat joi că a prezentat în Congres un “plan istoric” care prevede cheltuieli de miliarde de dolari pentru măsuri sociale şi de mediu, cu puţin timp înainte de a pleca spre Europa, unde va participa la G20 şi COP26, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

“Astăzi, sunt încântat să anunţ că după luni şi luni de negocieri dure şi atente, cred că avem, ştiu că avem cadrul unui plan economic istoric”, a declarat preşedintele american la Casa Albă, fără a merge până acolo încât să anunţe un acord oficial cu diferitele grupuri din partidul său.

“Este cadrul unui plan care va crea milioane de locuri de muncă, va face să crească economia, va investi în naţiunea şi poporul nostru”, a adăugat el.

El a subliniat, de asemenea, că acest proiect de plan economic include “cea mai mare investiţie realizată vreodată pentru a face faţă crizei climatice”, măsuri care îşi propun să permită, la un cuantum de 550 de miliarde de dolari, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 cu 50 până la 52% faţă de nivelul din 2005.

Joe Biden a prezentat acest proiect ca fiind rezultatul unor lungi negocieri în cadrul Partidului Democrat, explicând că “nimeni nu a primit tot ce îşi dorea, inclusiv eu”.

Suma prevăzută de planul intitulat “Build Back Better” (Să reconstruim mai bine – n.r.) pentru măsuri sociale şi de mediu a fost practic redusă la jumătate, la 1.750 miliarde de dolari, în raport cu ambiţiile sale iniţiale.

Prin acest nou proiect “asociat planului privind infrastructurile aprobate de cele două partide vom transforma cu adevărat această naţiune”, a mai spus el.

Într-o întâlnire cu democraţii din Camera Reprezentanţilor, Biden le-a cerut acestor congresmeni sprijinul, potrivit unei surse familiarizate cu chestiunea citate de Reuters.

“Am nevoie de ajutorul vostru, am nevoie de voturile voastre”, le-a spus Biden potrivit sursei citate. “Nu cred că este o hiperbolă să spun că majorităţile din Cameră şi Senat şi preşedinţia mea vor fi determinate de ceea ce se întâmplă în următoarea săptămână”, a adăugat el, potrivit Reuters.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, spera chiar într-un vot cu sprijin bipartizan asupra legii privind infrastructura în valoare de 1.000 de miliarde, ea spunându-le deputaţilor că vrea ca votul să se încheie până când Biden va ateriza la Roma în această seară, unde va participa la summitul G20.

Practic, în Congres există o luptă între democraţii moderaţi, care vor ca planul privind infrastructurile să treacă imediat, în timp ce progresiştii din partid vor un vot simultan asupra ambelor legi, notează Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: