Franţa riscă să piardă un sfert din locurile de muncă în sectorul producţiei de automobile, în condiţiile în care a doua economie europeană se chinuie să ţină pasul cu tranziţia rapidă la vehiculele electrice, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Industria auto franceză, care reuneşte mărci precum Peugeot, Citroen şi Renault, ar putea vedea cum 100.000 din cele 400.000 de locuri de muncă ale sale vor fi pierdute în următorul deceniu, pe măsură ce se încheie era motoarelor cu ardere internă, susţine Luc Chatel, preşedintele organismului de lobby al industriei auto La Plateforme Automobile.

Chatel dă vina pentru acest lucru pe costurile ridicate de producţie şi susţine că Guvernul de la Paris va trebui să ajute constructorii de automobile şi producătorii de componente să facă faţă costurilor tranziţiei. La Plateforme Automobile estimează că întreaga industrie auto franceză va avea nevoie de aproximativ 17 miliarde de euro în următorii cinci ani.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“Nu ne-am rezolvat încă problema de competitivitate”, a spus marţi Luc Chatel, la o conferinţă organizată de industria auto, adăugând că asamblarea de automobile este semnificativ mai ieftină în Spania şi Europa de Est. “Stresul din bilanţurile contabile ale multor companii este foarte vizibil”, a subliniat Luc Chatel.

Presiunile cu care se confruntă constructori auto precum Renault SA şi Stellantis NV, proprietarul mărcilor Peugeot şi Citroen, au fost scoase în evidenţă de datele care arată că automobilul electric Tesla Model 3 a fost cel mai vândut automobil din Europa în luna septembrie.

Prezent la aceeaşi conferinţă, directorul general de la Renault, Luca de Meo, a spus că în Franţa costurile cu mâna de lucru sunt cu 30% mai mari decât media europeană, iar costurile de producţie sunt cu o cincime mai mari. În următorii ani, Renault intenţionează să înceteze să mai producă vehicule la o uzină amplasată la marginea Parisului.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care anul viitor va concura pentru un nou mandat, este interesat să arate alegătorilor că a oprit declinul industrial al Franţei. La începutul acestei luni, Macron a prezentat un plan în valoare de 30 de miliarde de euro care include printre obiective şi producţia a două milioane de vehicule electrice şi hibride în Franţa.

În paralel, grupul Renault, la care statul francez este cel mai mare acţionar, intenţionează să pună la punct un hub pentru producţia de vehicule electrice în nordul Franţei, care va include şi o uzină pentru producţia de baterii. Deşi Renault a promis că va produce 700.000 de vehicule în Franţa la mijlocul acestui deceniu, compania vrea să elimine totuşi 6.600 de locuri de muncă la ea acasă. În 2019, Renault a produs 686.000 de vehicule în Franţa, însă, în 2020, producţia internă s-a redus la 514.000 de unităţi.