Investiții de 1,6 miliarde de lei în rețelele Transelectrica și ale operatorilor de distribuție de energie electrică , în 2021

Electricitate, retele electrice Sursa foto: Pixabay

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat pentru 2021 investiţii totale de cel puţin 1,684 miliarde lei pentru operatorul de transport şi sistem Transelectrica şi operatorii de distribuţie a energiei electrice concesionari, potrivit News.ro.

Operatorii reţelelor de transport şi de distribuţie a energiei electrice au efectuat în anul 2020 investiţii totale în valoare de 1,563 miliarde lei, adică aproximativ 99% din valoarea prognozată de 1,572 miliarde lei. “Lucrările de investiţii au ca scop îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă a serviciului, a siguranţei în funcţionare, reducerea costurilor de operare şi mentenanţă, întărirea reţelelor pentru creşterea capacităţii de racordare la reţea a utilizatorilor, creşterea eficienţei energetice şi realizarea sistemelor de măsurare inteligentă”, precizează ANRE.

Investiţiile planificate se vor realiza din surse proprii.

Astfel, Transelectrica estimează investiţii de 330 milioane lei în acest an, E-Distribuţie Muntenia – 215 milioane lei, E-Distribuţie Banat – 127 milioane lei, E-Distribuţie Dobrogea – 105 milioane lei, Delgaz Grid – 150 milioane lei, Distribuţie Energie Oltenia – 207 milioane lei, Distribuţie Energie România – zona Muntenia Nord – 176 milioane lei, Distribuţie Energie România – zona Transilvania Nord – 187 milioane lei, Distribuţie Energie România – zona Transilvania Sud – 187 milioane lei.

„Suplimentar faţă de planul anual de investiţii aprobat pentru fiecare operator de distribuţie, operatorii au obligaţia  de a  finanţa  realizarea instalaţiilor de racordare a clienţilor casnici precum şi a clienţilor finali noncasnici a căror instalaţie de racordare este mai mică de 2.500 metri”, mai arată ANRE.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: