Maurer Imobiliare a primit o finanțare de 136 mil. lei de la CEC Bank și Libra Internet Bank

maurer Sursă foto: Maurer

CEC Bank finanțează compania Maurer Imobiliare Constanța, iar Libra Internet Bank finanțează Maurer Panoramic Cluj și Maurer Imobiliare Mureș. Creditele au o valoare totală de 136 de milioane de lei, iar compania urmează să acceseze banii imediat, sumele urmând să fie folosite pentru susținerea strategiei de dezvoltare și expansiune a grupului.

Dezvoltatorul imobiliar brașovean a dezvoltat, până acum circa10.000 de apartamente, o cifră care cumulează vânzările de apartamente din cadrul proiectelor imobiliare din țară aflate sub semnătura acestui dezvoltator.

„Compania a vândut 300 de apartamente vândute în august și vizează, în special, zona de vest. Ne uitam și la București, dar întotdeauna a apărut ceva. Vom dezvolta și case în zona metropolitana a Brașovului. În Cluj-Napoca, din 320 de apartamente am vândut aproape 300 de apartamente niciunul cu credit. Doar cu avans cash de 50%”, spun oficialii Maurer Imobiliare.

Maurer Imobiliare are în momentul de față peste 1.500 de angajați, din care peste 600 sunt angajați interni, iar diferența de 900 sunt angajații firmelor subcontractante, repartizați între cele 5 orașe din țară în care dezvoltă proiecte imobiliare în prezent (Brașov, Constanța, Cluj, Mureș și Sighișoara).

„Încercăm să privim dincolo de clădirile pe care le construim, iar legăturile cu clienții noștri să devină tot mai puternice chiar și după momentul recepționării apartamentelor lor. Ne concentrăm toată atenția către viața din cartierele pe care le-am dezvoltat”, Adela Antone, COO Maurer Grup.

Maurer are acum patru proiecte rezidențiale în Brașov, dintre care unul de vile, câte unul în Constanța, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și, cel mai nou, un proiect cu 195 de apartamente în Sighișoara.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: