Fondatorul grupului de comerţ electronic Alibaba, Jack Ma, a reapărut în public la Hong Kong, după o lungă absenţă survenită de la declanşarea unor investigaţii ale autorităţilor de reglementare chineze privind imperiul său de afaceri, acesta având în ultimele zile întâlniri cu mai mulţi parteneri, au declarat două surse apropiate situaţiei, transmite agenția Reuters, citată de news.ro.
Miliardarul chinez a dus o viaţă discretă după un discurs susţinut în octombrie anul trecut la Shanghai, în care a criticat autorităţile financiare chineze. Discursul a declanşat un lanţ de evenimente care au avut ca rezultat respingerea unei megaoferte publice iniţiale a grupului său Ant.
În timp ce Ma a avut un număr limitat de apariţii publice în China continentală, iar speculaţiile legate de situaţia sa s-au înmulţit, una dintre surse a spus că vizia lui Ma este prima efectuată de miliardar în centrul financiar asiatic din octombrie anul trecut.
Alibaba nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Ma, unul dintre cei mai faimoşi şi vocali antreprenori, s-a întâlnit în ultima săptămână. la masă, cu câţiva asociaţi.
Miliardarul, care locuieşte în majoritatea timpului în oraşul chinez Hangzhou, unde se află sediul central al imperiului său de afaceri, deţine cel puţin o locuinţă de lux în fosta colonie britanic, unde se află şi sediile unora dintre operaţiunile sale offshore.
Alibaba este listat la New York şi la Hong Kong.