Kristalina Georgieva și-a salvat postul de directoare generală a FMI

Kristalina Georgieva Foto Igor Dolgov / Dreamstime.com

Bulgara Kristalina Georgieva și-a salvat postul de directore generală a FMI, după ce a primit luni seara susținerea consiliului de administrație, dar iese slăbită din aceste săptămâni de investigații care au vizat-o, potrivit Le Figaro.

Chestiunea menținerii lui Kristalina Georgieva, 68 de ani, în fruntea Fondului, s-a pus după publicarea, în 16 septembrie, a concluziilor unei anchete a cabinetului de avocatură WilmerHale, efectuată la solicitarea comitetului de etică al Băncii Mondiale. Aceasta era acuzată că a manipulat un raport pentru a favoriza China, acuzații pe care le-a respins.

Consiliul de administrație a apreciat că informațiile prezentate nu au demonstrat de manieră concludentă că directoarea generală a jucat un rol nepotrivit în ceea ce privește raportul ‘Doing Business 2018’ în perioada în care conducea Banca Mondială, potrivit unui comunicat al FMI. „După examinarea ansamblului elementelor probatorii prezentate, Directoratul își reafirmă deplina încredere în leadershipul și capacitatea directoarei generale de a continua să-și îndeplinească eficient îndatoririle”, arată comunicatul.

Kristalina Georgieva a subliniat că acest dosar a fost un „episod dificil pe plan personal”.

Chestiunea a divizat profund cei 24 de membri ai Consiliului de Administrație. Dacă Franța, Marea Britanie și în general Europa au ales să o susțină pe Kristalina Georgieva, Statele Unite s-au arătat mai reticente. Într-un comunicat separat, secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen a precizat că a discutat luni cu Kristalina Georgieva despre „gravele probleme ridicate” de această anchetă care a stârnit „preocupări legitime”. Oficialul american a subliniat că prioritatea sa este „prezervarea integrității și credibilității Băncii Mondiale și a FMI”.

Pentru moment, ca și alți membri ai FMI, Trezoreria a afirmat că „în absența dovezilor suplimentare legate de rolul directorului general, nu există o bază pentru schimbarea conducerii” FMI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: