Retailerul Lidl a facilitat exporturi de peste 164 de milioane de euro pentru produsele furnizorilor români, către piețele din Europa în ultimii 5 ani. Compania deține 300 de magazine în România și 5 depozite, al șaselea fiind în construcție în Fundeni, lângă București.
De asemenea, 6 magazine Lidl din România sunt echipate cu un total de aproximativ 2.000 de panouri fotovoltaice, iar compania are o rețea de peste 140 de puncte de reîncărcare pentru mașini electrice, în parcările magazinelor sale din țară.
Portofoliul Lidl cuprinde două clădiri certificate BREEAM – sediul central din București și centrul logistic din Lugoj. Strategia Lidl constă în oferirea unei game proprii, care include 80% dintre produsele vândute de companie.
În ultimii 5 ani, Lidl România a facilitat exporturi de peste 164 de milioane de euro pentru produsele furnizorilor români, către piețele din Europa.
Printr-un proiect lansat în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB), Lidl România susține producători români de fructe și legume, alături de care, de-a lungul timpului, a revitalizat o serie de soiuri de autohone precum roșia de Buzău 1600, ceapa roșie de Buzău, ardeiul kapia roșu Potaissa sau ardeiul iute Jovial.
Lidl a ajuns la 10 ani pe piața românească, în care a intrat în 2010 prin preluarea rețelei de magazine Plus.