Speedwell va finaliza în martie 2022 primul proiect industrial al companiei, dezvoltat pe două hectare de teren lângă București

spaceplus Sursa foto: Spaceplus

Dezvoltatorul imobiliar Speedwell și-a făcut intrarea pe piața industrială și logistică românească cu un proiect amplasat pe un teren de circa două hectare situat pe  DNCB, între Chitila și Rudeni, în relativa apropiere a mall-ului Colosseum. Proiectul va fi gata în martie 2022.

Oficialii companiei au spus, pentru Economedia, că proiectul va include o singură hală de 10.000 mp cu spațiul împărțit, iar valoarea investiției este de aproximativ șase milioane de euro.

Speedwell are, în prezent, mai multe proiecte în derulare în Bucureşti, printre care Triama Residence si The Ivy pe segmentul rezidențial, pentru care deține teren pentru extindere, clădirea de birouri MIRO și proiectul industrial Spaceplus. În alte orașe ale țării, portofoliul companiei include ansamblurile de tip mixed-use Record Park în Cluj-Napoca, Paltim în Timişoara şi proiectul rezidențial cu funcțiuni de retail, Riverside City în Râmnicu Vâlcea.

De altfel, Paltim este un proiect de tip mixed-use de regenerare urbană care va reproduce același concept gândit și implementat în cadrul Record Park, un alt proiect al companiei, dezvoltat in Cluj-Napoca, ce urmează să fie livrat acest an.

Construit pe un vechi sit industrial, fosta fabrică de pălării Paltim, noul proiect va include clădiri rezidențiale cu 287 de apartamente, 13.000 de mp de spații de birouri și 2.000 de mp destinați spațiilor de retail și servicii (magazine, cafenele și un club de fitness).

De asemenea, Speedwell deține un teren de 9,6 ha în Râmnicu Vâlcea, iar în momentul de față au fost demarate procedurile de obținere a noului plan urbanistic zonal (PUZ).

Compania a mai anunțat Economedia.ro că analizează constant diverse oferte de terenuri și că intenționează să vândă proiectele de birouri odată dezvoltate și închiriate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: