China: Premierul Li Keqiang face apel la susținerea creșterii economice și la stabilizarea prețurilor materiilor prime

yuan chinezesc china bani sursa foto: Pixabay

Premierul chinez Li Keqiang a făcut apel la susținerea creșterii economice, în fața reapariției cazurilor de Covid-19 și a creșterii prețurilor la materiile prime. Potrivit declarațiilor sale, transmise miercuri seara de agenția oficială China Nouă, Li Keqiang s-a declarat îngrijorat de „provocările” legate de avansul prețurilor la materii prime și de o revenire a pandemiei – foarte limitată – în mai multe regiuni ale țării, potrivit Le Figaro.

În cadrul unei reuniuni guvernamentale, primul ministru a cerut „eforturi pentru a pune în practică o ajustare anticiclică (…) cu scopul de a permite o funcționare stabilă a economiei”. Măsurile anticiclice vizează evitarea recesiunilor și efectele nefaste ale ciclurilor economice. Participanții la reuniune au solicitat inițiative pentru „stabilizarea prețurilor materiilor prime cu scopul de a asigura aprovizionarea cu electricitate și gaze naturale în timpul iernii”.

Reuniunea guvernului a evocat „măsuri suplimentare în vederea susținerii consumului și a menținerii unei creșteri stabile a investițiilor străine și a comerțului internațional, pentru a permite economiei să evolueze într-un interval rezonabil”. De asemenea, au fost anunțate eforturi pentru dezvoltarea investițiilor în infrastructuri tehnologice.

Prima țară care a fost afectată de pandemia de coronavirus dar și prima care a scăpat de ea, în primăvara lui 2020, China și-a fixat pentru acest an un obiectiv deliberat scăzut de creștere de cel puțin 6% a PIB-ului. Instituțiile economice internaționale se așteaptă la o creștere de cel puțin 8% în acest an și de peste 5% anul viitor.

Pe lângă Covid și materiile prime, economiștii sunt îngrijorați și de consecințele unui eventual faliment al dezvoltatorului imobiliar Evergrande. Acest conglomerat gigant are o datorie de 260 miliarde euro și se confruntă cu dificultăți în onorarea obligațiilor financiare.

Agenția Fitch a anunțat joi o reducere a perspectivei de creștere pentru China la 8,1% față de 8,4% anterior.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: