Golden Fish a închiriat 14.500 mp în CTPark București Nord

CTP Sursa foto: CTP

CTP, cel mai mare dezvoltator și manager de spații industriale și logistice din România, a închiriat 14.500 mp în CTPark București Nord către compania românească Golden Fish și marca sa de produse „Micul Fermier”  .

Golden Fish este o companie privată cu capital 100% românesc care vinde echipamente, piese de schimb și consumabile cu un vast portofoliu de instrumente pentru casă, fermă, grădină și livadă sub umbrela mărcilor proprii: Micul Fermier, Detoolz, Almaz și Micul Pădurar.

Golden Fish a semnat inițial pentru o unitate de 10.500 mp, dar și-a extins rapid amprenta la 14.500 mp.

„Am găsit la CTPark București un parc care are, pe lângă toate facilitățile necesare, multe spații verzi și zone amenajate cu grijă pentru a oferi tuturor un mediu de lucru plăcut. Site-ul este ușor accesibil atât pentru operațiunile de logistică, cât și pentru cei peste 120 de angajați ai companiei noastre, ceea ce reprezintă un avantaj major pentru noi și suntem încântați că începând din această săptămână vom începe să operăm din noile noastre birouri și depozite”, spune Gabriel Păstrăv, directorul general Golden Fish.

CTPark București Nord a fost dezvoltat în urma unei investiții de peste 65 milioane de euro și este situat în Ștefănești-Ilfov. Alți chiriași ai CTPark București includ DSV Group, Rohlik și Boutique Mall. CTP are peste un milion mp suprafață închiriabilă în România.

CTP a cumpărat, recent, 110.000 mp de spații logistice de la compania malteză Zacaria, care a anunțat ulterior că se va extinde pe piața rezidențială.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: