SUA a ordonat producătorului taiwanez de cipuri avansate să oprească livrările către China. Un astfel de cip a fost identificat într-un procesor AI Huawei

telefon huawei. pexels.com sursa foto: Pexels

Statele Unite au ordonat Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC) să oprească livrările de cipuri avansate pentru clienţii chinezi, folosite frecvent în aplicaţii de inteligenţă artificială, începând de luni, conform unei surse apropiate situaţiei, citate de Reuters, transmite News.ro.

Departamentul pentru Comerţ al SUA a trimis o notificare către TSMC, impunând restricţii pentru cipurile sofisticate, de 7 nanometri sau mai avansate, destinate Chinei, care alimentează unităţi de accelerare AI şi procesoare grafice (GPU).

Ordinul vine la câteva săptămâni după ce TSMC a raportat Departamentului de Comerţ că un cip al său a fost identificat într-un procesor AI Huawei, dezvăluind o posibilă încălcare a reglementărilor de export.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Compania Huawei, aflată pe lista restricţionată de comerţ a SUA, necesită licenţe speciale pentru a primi tehnologii de la furnizori, iar orice licenţă legată de eforturile AI ale Huawei este susceptibilă de respingere.

Acţiunea, care afectează mai multe companii chineze, permite SUA să evalueze dacă alte companii trimit cipuri către Huawei pentru procesoarele sale AI. TSMC a notificat deja clienţii afectaţi cu privire la suspendarea livrărilor începând de luni.

Ministerul Economiei din Taiwan a subliniat că TSMC va respecta toate reglementările internaţionale şi locale, în timp ce Departamentul pentru Comerţ al SUA a refuzat să comenteze.