Turcia discută cu Rusia să aibă de anul viitor un hub regional de tranzacționare a gazelor / “Preţurile la gaze vor fi stabilite la Istanbul. Rusia îşi va vinde gazele la un preţ bazat pe Istanbul Gas Index”

nord stream 2, gaze naturale, conducta, gazoduct, energie, gazprom, germania, bulgaria Sursa foto: Nikolay DOYCHINOV / AFP

Turcia poartă discuţii cu Rusia pentru a ajunge la un acord privind un hub de tranzacţionare a gazelor, iar acest hub de la Istanbul ar putea deveni operaţional în 2025, a declarat vineri ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Obiectivul strategic al Turciei este acela de a fi un hub regional de gaze şi un furnizor pentru Uniunea Europeană şi, în acest sens, Turcia a investit puternic în capacităţi pentru importul de gaze lichefiate, precum şi în producţia internă de gaze de la zăcămintele din Marea Neagră.

“Am pus la punct o infrastructură solidă pentru o platformă de tranzacţionare care ar putea să devină operaţională încă din 2025 la Istanbul Finance Centre, conform unui parteneriat între Botas şi Gazprom”, a declarat Alparslan Bayraktar într-un interviu publicat vineri în cotidianul turc Milliyet.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Am trimis Rusiei un memorandum de înţelegere”, a precizat Bayraktar, adăugând că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin i-a spus omologului turc Tayyip Erdogan că a transmis instrucţiuni grupului Gazprom privind hub-ul de gaze din Turcia.

“Va fi un Istanbul Gas Index. Asta înseamnă că preţurile la gaze vor fi stabilite la Istanbul…Rusia îşi va vinde gazele la un preţ bazat pe Istanbul Gas Index”, a mai spus Bayraktar.

În 2022, Rusia a propus înfiinţarea unui hub de gaze în Turcia, pentru a înlocui vânzările pierdute în Europa, mizând pe ambiţia pe termen lung a autorităţilor de la Ankara de a acţiona ca o platformă de tranzacţionare între producătorii şi consumatorii de gaze.

Pe parcursul acestui an, Botas, compania energetică de stat din Turcia, a semnat mai multe acorduri noi privind aprovizionarea cu gaze lichefiate, diversificându-şi un mix de aprovizionare care în mod tradiţional a fost dominat de gazele naturale livrate prin conducte din Azerbaidjan, Rusia şi Iran. Ultimul astfel de acord a fost semnat în luna septembrie, când Botas a semnat un acord pentru aprovizionarea cu gaze lichefiate timp de zece ani de la grupul francez TotalEnergies, care include opţiunea de a redirecţiona gazele livrate spre Europa şi Egipt. Tot în luna septembrie, Botas şi grupul petrolier britanic Shell au semnat un acord de aprovizionare cu gaze naturale lichefiate pe o perioadă de zece ani, cu opţiunea redirecţionării livrărilor spre Europa.