Start-upul chinez Deep Blue Aerospace a anunţat miercuri că va pune în vânzare primele două bilete pentru locuri la bordul unei rachete care va transporta pasageri în spaţiu în 2027, o experienţă care va costa 1,5 milioane de yuani (211.000 de dolari), informează Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Deep Blue Aerospace pune în vânzare biletele joi, la ora locală 18:00 (10:00 GMT) şi plănuieşte să scoată la vânzare şi alte bilete luna viitoare. Pasagerii vor experimenta un zbor suborbital, ceea ce înseamnă că racheta va ajunge în spaţiu, dar nu va intra pe orbita Pământului.

Industria zborurilor comerciale în spaţiu cu pasageri este abia la început, în contextul în care anumite companii americane, precum Blue Origin şi SpaceX, sunt primele care au oferit un astfel de serviciu, transmite Agerpres.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Deep Blue Aerospace a spus că rachetele reutilizabile sunt cruciale pentru reducerea costurilor de lansare, care împiedică comercializarea la scară largă a turismului spaţial. Compania chineză a mai spus că plănuieşte să recupereze o rachetă purtătoare de pe orbită în primul trimestru al anului 2025. Şi alte companii chineze şi-au anunţat intenţia de a intra în sectorul turismului spaţial. În mai 2024, CAS Space, o companie sprijinită de statul chinez, a anunţat că va lansa zboruri dedicate turismului spaţial până în 2028.