Petrom, liderul pieței carburanților din România, a scumpit benzina standard joi 24 octombrie cu patru bani pe litru. După această modificare, benzina standard și motorina standard au același preț în majoritatea stațiilor Petrom.
În București, potrivit peco-online, benzina standard costă între 7,04 și 7,11 lei pe litru, iar motorina standard costă între 7,08 lei și 7,11 lei pe litru.
Stația Petrom Vitan, monitorizată de Economedia, afișează joi 24 octombrie următoarele prețuri: 7,10 lei pentru un litru de benzină standard și 7,10 lei pe litru în cazul motorinei standard.
Marți 22 octombrie, Petrom a aplicat doua reducere de preț din această lună, după cea de joi 17 octombrie, care a pus capăt unei serii de șase scumpiri consecutive aplicate în luna octombrie.
Astfel, marți prețul benzinei standard a scăzut cu doi bani pe litru, iar cel al motorinei standard, cu trei bani pe litru. Joi 17 octombrie, prețul benzinei standard a scăzut cu trei bani pe litru, iar cel al motorinei standard, cu un ban pe litru.
În luna octombrie Petrom a scumpit carburanții de șase ori, între 3 și 15 octombrie.
În total, scumpirile din octombrie au însemnat că prețul benzinei a crescut cu 25 de bani în această lună, iar cel al motorinei cu 20 de bani pe litru. Apoi, după două ieftiniri ușoare, benzina a scăzut cu 5 bani pe litru, iar motorina cu 4 bani pe litru.