Autostrada A0 București Nord: Pizzarotti – Retter poate începe oficial lucrările pe Lotul 1 / Autorizație de construire emisă, dar doar parțial

A0 Lot 1 Nord

Constructorul Pizzarotti – Retter poate începe oficial lucrările pe Lotul 1 de pe Autostrada A0 București Nord, după ce Ministerul Transporturilor a emis autorizație de construire, deși doar parțial. În vară, Compania de Drumuri a semnat supervizarea cu proiectantul Consitrans. Acesta este ultimul lot de pe A0 pe care încă nu au început lucrări. Contractul a fost semnat cu Pizzarotti – Retter în septembrie 2023, la peste 4 ani de la lansarea licitației, după numeroase amânări și contestații.

UPDATE Autorizația de construire vizează jumătate din totalul lucrărilor, respectiv lucrări în valoare de 431.380.694,89 lei fără TVA.

„A fost emisă Autorizația de Construire pentru construcția Lotului 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, km 2+500 – km 20+000, ultimul lot al acestei autostrăzi pe care nu erau începute lucrările și, totodată, lotul care întregește Coridorul de Transport Pan-european nr. IV (Constanța – Nădlac).

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Au fost autorizate:

  • lucrări de drum
  • lucrări de artă:
    1) pod pe autostradă peste râul Dâmbovița (km 2+999)
    2) pod pe autostradă peste râul Bâldana (km 4+024)
    3) pasaj pe autostradă peste CF101 București – Pitești și DN7 (km 8+724), în lungime de 733 metri
    4) pod/pasaj pe autostradă peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești, CF Mogoșoaia – Buftea, în lungime de 650 metri
  • lucrări de scurgere a apelor
  • lucrări de consolidare
  • noduri rutiere la intersecțiile cu DN7 și DN1A
  • intersecții și restabiliri drumuri existente
  • lucrări de siguranța circulației
  • lucrări de relocări rețele utilități
  • iluminat rutier
  • lucrări ITS
  • lucrări de protecția mediului.

Durata de execuție a lucrărilor este de 22 luni, calculată de la data ordinului de începere a lucrărilor, iar săptămâna viitoare voi convoca la fața locului toți responsabilii, pentru a demara rapid lucrările”, a transmis secretarul de stat în Transporturi Ionel Scrioșteanu.

Traseul acestui lot are o lungime de 17,5 km și se află între Autostrada București – Pitești #A1 și DN1, iar amplasamentul lucrărilor este situat pe teritoriul județului Ilfov, pe raza unităților administrativ teritoriale Dragomirești-Vale, Buftea, Mogoșoaia, Corbeanca și pe teritoriul județului Giurgiu, pe raza localităţilor Joița și Săbăreni.

Contractul pentru lotul 1 A0 Nord a fost semnat în septembrie 2023, iar ordinul pentru începerea proiectării (12 luni) a fost dat începând cu octombrie 2023, astfel că etapa de proiectare avea termen-limită de finalizare octombrie 2024. Deși în Studiul de Fezabilitate erau prevăzute 4 situri arheologice, pe traseu au fost identificate 12 situri, iar lucrările de decărcare arheologică se desfășoară pe traseu.

Termenul de realizare este de 34 de luni, 12 proiectare și 22 execuție, iar pe Lotul 1 Joița (A1) – Corbeanca (DN 1) sunt prevăzute 10 structuri din care două pasaje lungi: un pasaj de 733 de metri peste Calea Ferată și DN 7 București – Pitești, respectiv un pod cu o lungime de 650 de metri peste râul Colentina și Magistrala CFR București – Brașov. Rămâne de văzut dacă Asocierea Pizzarotti – Retter va reuși să respecte termenul, iar din 2026 să se circule pe inelul complet al Autostrăzii București.

În iulie, CNAIR a semnat cu proiectantul Consitrans contractul pentru supervizarea lucrărilor pe Lotul Pizzarotti – Retter. Contractul cu o valoare de 19,7 milioane de lei, a fost atribuit oficial pe data de 4 iulie, conform datelor din SEAP.

 

Lotul 1 Pizzarotti – Retter de pe A0 Nord se va continua la est cu Lotul 2 UMB deschis la sfârșitul anului trecut (10 din cei 19 km), iar la vest cu Lotul 3 de pe A0 Sud, lotul Aktor, care probabil nu va fi inaugurat nici la finalui acestui an.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: